Sâmbătă, 17 septembrie, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Grigore Leşe şi grupul de aromâni fârşeroţi din Colgeac vor lansa albumul „Muzici străvechi".
Începând cu ora 14.00, la Studioul Horia Bernea, Grigore Leşe va povesti prin vorbe şi cântec muzicile străvechi atent culese.
Realizatorul emisiunii „La porţile cerului" a petrecut ani de-a rândul culegând şi interpretând cântece tradiţionale româneşti, cultivând maniera unică de interpretare de la sate.
„Spre deosebire de ţăranul român care horeşte de unul singur, excepţie făcând colindele şi cântecele de ritual, aromânii farseroţi din Cogealac cântă numai în grup. Isonul gutural însoţeşte linia melodică susţinută de cimpoi, generând o polifonie arhaică cu substrat heterofonic. Melodia este începută de o singură persoană, de obicei cel înzestrat cu cea mai buna voce, fiind preluată de întregul grup după primele versuri. Fiecare cântăreţ are intervenţii solistice, în timp ce alții ţin doar isonul pe tonică, cu vocala «e»". Structura muzicală repetitivă, melismatică, ornamentată, dă curs improvizaţiei‟, povesteşte Grigore Leşe.
În cadrul evenimentului, va avea loc o proiecţie a trailerului filmului „Iho", un documentar observaţional în lucru. În regia Elizei Zdru şi produs de Proiectul Avdhela, Biblioteca Culturii Aromâne şi ViraFilms, documentarul îi are ca protagonişti pe aromânii fârşeroţi din Cogealac.