Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi, accidentul a avut loc pe DN 3 B, între localităţile Coşlogeni şi Dichiseni, la 15 kilometri de municipiul Călăraşi, iar poliţiştii au stabilit că şoferul autoturismului, un tânăr de 23 de ani, implicat în accident, nu era sub influenţa băuturilor alcoolice.
"Autoturismul Opel a părăsit carosabilul şi a intrat într-un copac, sunt trei răniţi care erau încarceraţi, iar la faţa locului au intervenit echipajele de descarcerare şi SMURD care au scos victimele dintre fiarele contorsionate ale maşinii", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi, locotenentul Mihai Ionescu. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi, accidentul a avut loc pe DN 3 B, între localităţile Coşlogeni şi Dichiseni, la 15 kilometri de municipiul Călăraşi, iar poliţiştii au stabilit că şoferul autoturismului, un tânăr de 23 de ani, implicat în accident, nu era sub influenţa băuturilor alcoolice.
"Autoturismul Opel a părăsit carosabilul şi a intrat într-un copac, sunt trei răniţi care erau încarceraţi, iar la faţa locului au intervenit echipajele de descarcerare şi SMURD care au scos victimele dintre fiarele contorsionate ale maşinii", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi, locotenentul Mihai Ionescu.