Gazda ceremoniei din seara de 27 septembrie, de la ora 19.30, va fi Opera Naţională Bucureşti, pe scena căreia vor fi prezentate circa 200 de opere, de la bijuterii ce au aparţinut sau au fost dedicate ori dăruite membrilor familiei regale şi aristocraţiei din Principate, opere de pictură şi sculptură, arme de paradă şi carte bibliofilă realizate de membrii familiei regale sau dedicate acestora, obiecte rare de argintărie şi porţelan purtând însemne regale sau boiereşti, ordine şi deco-aţii instituite de Casa Regală şi multe altele. Cele aproximativ 200 de lucrări sunt estimate la 400.000 de euro, toate provenind din colecţii private.
La licitaţia „România Regală" vor fi vândute pandantive, mărţi-şoare şi broşe din aur şi argint ce amintesc de rafinamentul doamnelor din familiile aristocrate române. O cruce din aur încrustată cu diamante şi perle ce a aparţinut, cu mai bine de un veac în urmă, uneia dintre domnişoarele Pensionului Notre Dame din Galaţi, alături de butonii din aur decoraţi cu cifrul regelui Mihai sau ceasul miniatural din aur cu efigia Regelui Carol al II-lea sunt toate mărturii ale unor vremuri înfloritoare.
O piesă de mare valoare este Ordinul Carol I, în grad de Colan (foto stânga), cea mai înaltă deco-raţie acordată în perioada rega-lităţii. Această decoraţie rară este estimată la o sumă cuprinsă între 35.000 şi 50.000 de euro. De asemenea, graţie valorii sale artistice şi istorice una dintre, piesele centrale este calendarul pictat de Regina Elisabeta (foto dreapta), datând din anul 1897.
Pe spatele celor 14 file pictate sunt notate câteva maxime şi reflecţii ale reginei, care conferă obiectului o căldură familiară. Acesta este estimat la un preţ cuprins între 16.000 şi 22.000 de euro. Lucrările vor putea fi admirate în perioada 25-27 septembrie într-o expoziţie deschisă în Foaierul Operei.
Gazda ceremoniei din seara de 2