- Comentariu - nr. 867 / 14 Septembrie, 2011 Cand eram copil, dupa colectivizare, mama, Dumnezeu sa o odihneasca in pace, a aflat, nu mai stiu de la cine, ca romanilor care emigreaza in Canada li se acorda gratuit o suprafata de teren agricol, cat pot ei lucra, sa-si infiinteze o ferma. O perioada de timp, nemultumita ca brigadierul de la colectiv, un om nu prea harnic si slab gospodar de felul lui, vine dimineata la poarta si ii striga unde sa mearga la lucru, a tot visat ca pleaca in Canada, unde sa aiba pamantul ei, sa nu-i comande nimeni. Tata, fie-i tarana usoara, un om mult mai realist, o lua in ras spunandu-i ca numai celor care cunosc limba engleza li se da pamant, ceilalti raman slugi. Doar eu ce mai credeam in visul mamei, mai ales ca in casa bunicii era un tablou cu o fotografie reprezentand inmormantarea unui unchi de-al mamei, George Oprea, decedat intrun accident in statul Indiana - SUA, unde lucra la caile ferate. In fotografia aceea, ingalbenita de vreme, erau niste domni imbracati foarte elegant si un preot ortodox, si-mi ziceam ca acolo este cu totul o alta lume. Apoi, mai tarziu cand am ajuns sa apar averea colectivului, eu care in copilarie l-am urat din totul sufletul, sotia a avut ocazia sa plece cu un contract pe patru ani in Maroc, profesor de biologie, si ne-am intocmit actele, eu sa plec ca in insotitor, copiii ramanand in tara, in grija bunicilor. Gandul meu, mai putin al sotiei, era ca, ajunsi la Casablanca, sa cerem azil politic in Canada. Tatal ceresc sa-l ocroteasca pe profesorul Alexandru Molnar, pe atunci inspector scolar, care mi-a spus ca, intrucat am insistat sa duc copiii cu noi, conducerea de partid a judetului Mures n-a fost de acord cu plecarea noastra, recomandandu-mi sa nu mai insist, asa ca mi-a salvat familia si copiii, altfel cine stie pe ce meleaguri imi odihneau osemintele. Dupa "revolutie” m-am lecuit definitiv de Amer