FP România a discutat cu corespondenţii The New York Times, Eric Schmitt şi Thom Shanker, despre reţeta succesului în războiul împotriva terorii. Tot moştenirea Războiului Rece a fost cea care a influenţat decisiv răspunsul Americii după 11 septembrie.

Imediat după atacurile de la 11 septembrie 2001, administraţia Bush s-a grăbit să constate „moartea“ vechilor reţete de securitate care, până atunci, asiguraseră protecţia Statelor Unite. Atacurile împotriva Pentagonului şi a gemenilor din New York păreau să fi alterat fundamental regulile jocului. Logica „descurajării” din timpul Războiului Rece nu mai era considerată suficientă împotriva noului tip de adversar. Statele sunt sensibile la manipularea balanţei costuri-beneficii. În plus au active vulnerabile. Însă, terorismul motivat de perspectiva martiriului şi a gloriei lumii de apoi, cerea un răspuns de tip nou. Postura reactivă nu mai era suficientă. De aici şi răspunsul Statelor Unite, codificat în celebra Strategie de Securitate Naţională din septembrie 2002: „În timpul Războiului Rece, şi în special după Criza Rachetelor, ne-am confruntat cu un adversar în general orientat spre menţinerea status-quo-ului şi fără predispoziţia adoptării unor politici riscante. Atunci, descurajarea era o apărare eficientă. Acum, însă, conceptele tradiţionale ale descurajarii nu vor funcţiona împotriva teroriştilor...Pentru a anticipa şi preveni actele ostile ale adversarilor, Statele Unite vor acţiona, daca este necesar, preemptiv.” Şi totuşi, după 2005, experţii Pentagonului vor reveni pas cu pas la „conceptele tradiţionale”. Tot ele au luminat calea care se va termina cu raidul asupra fortăreţei de la Abbottabad. În ultimă instanţă, teroriştii nu operează într-un vacuum, ci au nevoie de un întreg sistem de sprijin (bancheri, logisticieni) în mare parte vulnerabil şi manipulabil. FP România a discutat cu corespondenţii The N