Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După 9/11: Ce tehnici ale Războiului Rece s-au folosit împotriva Al-Qaeda

Publicat in Adevarul, miercuri 14 septembrie 2011 ·

FP România a discutat cu corespondenţii The New York Times, Eric Schmitt şi Thom Shanker, despre reţeta succesului în războiul împotriva terorii. Tot moştenirea Războiului Rece a fost cea care a influenţat decisiv răspunsul Americii după 11 septembrie.

Imediat după atacurile de la 11 septembrie 2001, administraţia Bush s-a grăbit să constate „moartea“ vechilor reţete de securitate care, până atunci, asiguraseră protecţia Statelor Unite. Atacurile împotriva Pentagonului şi a gemenilor din New York păreau să fi alterat fundamental regulile jocului. Logica „descurajării” din timpul Războiului Rece nu mai era considerată suficientă împotriva noului tip de adversar. Statele sunt sensibile la manipularea balanţei costuri-beneficii. În plus au active vulnerabile. Însă, terorismul motivat de perspectiva martiriului şi a gloriei lumii de apoi, cerea un răspuns de tip nou. Postura reactivă nu mai era suficientă. De aici şi răspunsul Statelor Unite, codificat în celebra Strategie de Securitate Naţională din septembrie 2002: „În timpul Războiului Rece, şi în special după Criza Rachetelor, ne-am confruntat cu un adversar în general orientat spre menţinerea status-quo-ului şi fără predispoziţia adoptării unor politici riscante. Atunci, descurajarea era o apărare eficientă. Acum, însă, conceptele tradiţionale ale descurajarii nu vor funcţiona împotriva teroriştilor...Pentru a anticipa şi preveni actele ostile ale adversarilor, Statele Unite vor acţiona, daca este necesar, preemptiv.” Şi totuşi, după 2005, experţii Pentagonului vor reveni pas cu pas la „conceptele tradiţionale”. Tot ele au luminat calea care se va termina cu raidul asupra fortăreţei de la Abbottabad. În ultimă instanţă, teroriştii nu operează într-un vacuum, ci au nevoie de un întreg sistem de sprijin (bancheri, logisticieni) în mare parte vulnerabil şi manipulabil. FP România a discutat cu corespondenţii The N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum 57 minute
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum 34 minute
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum 54 minute
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 47 minute
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 2 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 10 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Donald Trump spune că nu va mai candida din nou, dacă pierde alegerile din noiembrie: „Să sperăm că vom avea succes”

Libertatea acum 15 minute
Republicanul Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu, că nu va candida pentru a patra oară consecutiv la Preşedinţia SUA, dacă va pierde alegerile din 5 noiembrie, afirmând că „asta va fi tot”, potrivit Reuters.

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 9 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 12 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum 7 ore
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

Vremea

București
acum

15°
lun.

15°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

18°/29°
Iasi
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°