Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se ascute lupta pentru controlul Deltei

Publicat in Romania Libera, joi 15 septembrie 2011 ·

Ministrul Borbely l-a acuzat pe guvernatorul Baboianu că perpetueazăhaosul, în Deltă. „Dacă într-o lună guvernatorul Baboianu nu va impune aplicarea prevederilor din noua lege prin elaborarea şi adoptarea actelor normative subsecvente şi nu va pune piciorul în prag în privinţa protejării biodiversităţii din Deltă, mai ales a resurselor piscicole, voi lua măsuri drastice.

Nu exclud demiterea guvernatorului Baboianu. Eu sunt dispus să acord tot sprijinul pentru întărirea instituţională a ARBDD, dar acest lucru nu se poate face decât cu un guvernator puternic. Legea nouă a ARBDD sporeşte prerogativele guvernatorului, nu-i rămâne domnului Baboianu decât să se folosească de aceste prevederi legale", a spus ministrul Borbely.

Tunurile pe guvernator

Criticile ministrului la adresa Baboianu vin la câteva zile după ce Victor Tarhon, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea şi vicepreşedinte al PDL, le-a solicitat ministrului Mediului şi premierului Boc să-l demită pe guvernatorul Deltei.

Solicitarea nu a fost pusă în practică, deocamdată, de ministrul Mediului. Acesta i-a dat însă un ultimatum lui Baboianu. Supărarea lui Tarhon nu este motivată de haosul din Deltă, care este real, ci de afectarea intereselor financiare al instituţiei conduse de liderul PDL.

Baboianu este acuzat că ar fi contribuit, împreună cu Sulfina Barbu, la eliminarea atribuţiilor CJ Tulcea de a încasa taxe de acces în Deltă în valoare de aproximativ 10 milioane euro pe an, bani ce au fost alocaţi, conform noii legi, primăriilor din zonă.

Ţap ispăşitor pentru braconaj

Borbely îl acuză pe guvernatorul ARBDD că nu este capabil să ţină sub control braconajul piscicol. Ministrul i-a cerut lui Baboianu să elimine într-o lună scurgerea peştelui din Deltă pe piaţa neagră, ceea ce este imposibil de realizat.

Borbely spune că-l va sprijini pe guvernator promiţându-i că

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce semnificație au numele Cristian sau Cristina. Peste 700.000 de români își sărbătoresc onomastica în prima zi de Crăciun

Libertatea acum 10 ore
Peste 700.000 de români își sărbătoresc onomastica pe 25 decembrie, în prima zi de Crăciun. Dintre aceștia, cei mai mulți bărbați poartă numele de Cristian, 329.311, în timp ce la femei, cele mai multe sărbătorite au prenumele Cristina - 286.876.

HotNews vă urează Crăciun fericit!

HotNews acum 8 ore
​Echipa HotNews.ro vă urează un Crăciun fericit și sărbători frumoase alături de cei dragi!

Un mort şi 14 răniţi într-o lovitură rusă asupra oraşului Krivoi Rog

G4Media acum 9 ore
Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 14 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski situat în centrul Ucrainei, au anunţat autorităţile locale, relatează agenția de știri AFP, citată de Ager

O femeie din Bacău a furat în Ajun de Crăciun un seif cu 400.000 de euro din casa părinților și apoi a dispărut

Libertatea acum 12 ore
Un incident a zguduit localitatea Horgești din județul Bacău în ajunul Crăciunului. O femeie este suspectată că a furat un seif cu 400.000 de euro din casa părinților săi, conform informațiilor furnizate de Antena 3 CNN.

Sportiva olimpică Sophie Hediger a murit la numai 26 de ani, în condiții teribile

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
O veste cutremurătoare din Elveția a șocat lumea sportului. Sophie Hediger a murit la numai 26 de ani, după ce a fost prinsă într-o avalanșă, pe o pârtie de schi.

Argeş: Explozie într-un bloc cu garsoniere din Topoloveni / Intervin echipaje SMURD şi CBRN

News.ro acum 11 ore
O explozie, care însă nu a fost urmată de incendiu, a avut loc, în Ajunul Crăciunului, într-un bloc cu garsociere din oraşul Topoloveni, judeţul Argeş. ”Explozie neurmată de incendiu la un bloc de garsoniere din oraşul Topoloveni”, a transmis, marţi

Crăciun fericit! Mesaje și urări de Crăciun 2024 de trimis în această seară magică celor dragi

HotNews acum 12 ore
E timpul sărbătorii, e momentul să te gândești la cei dragi și să le trimiți cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Crăciun! Să aveți parte de un Crăciun fericit! Mesaje de Crăciun 2024 pentru prieteni Crăciun fericit! Fie ca ace

Acțiune de salvare dificilă în Munții Maramureșului. Trei fugari ucraineni sunt blocați în nămeți de mai multe zile FOTO

Ziare.com acum 10 ore
Trei ucraineni, fugiți din țara lor de frica războiului, s-au rătăcit în munții Maramureșului, iar salvamontiștii locali au pornit de urgență în căutarea lor. Cei trei bărbați au anunțat autoritățile române că sunt deja în hipotermie și nu mai au ni

O furtună puternică a făcut ravagii în Capitală. Un șofer a provocat un accident rutier evitând un copac rupt de vânt. Un copil a ajuns la spital după impact VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Autoritățile locale, împreună cu pompierii și Poliția, au intervenit în sectorul 1 al Bucureștiului, pe bulevardul Kiseleff, unde ploaia și vântul puternic au transformat drumul într-o adevărată pistă cu obstacole. Crengi și chiar trunchiuri de copa

Călătoria lui Moş Crăciun, monitorizată ca în fiecare an de armata americană, poate fi urmărită în timp real / Cum a pornit tradiția

HotNews acum 11 ore
Moş Crăciun, care marți va călători în întreaga lume pentru a împărţi daruri tuturor copiilor, şi-a luat zborul de la Polul Nord, fiind monitorizat în timp real de armata americană. Sania sa, trasă de nouă reni curajoşi, a survolat Marele Zid Chinez

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

2°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

3°/6°
joi

-0°/3°
vin.

-1°/2°
sâm.

-1°/4°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

3°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-1°/2°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

3°/7°
joi

0°/4°
vin.

-0°/5°
sâm.

-1°/3°