"Mi-am dat seama că oamenii chiar au nevoie de o perioadă de respiro la un moment dat. Eu am 30 de ani de muncă în spate, 19 ani de mass-media, dintre care 11 petrecuţi în Bucureşti. Aveam nevoie de o pauză, dar nu conştientizam. Însă Dumnezeu le aranjează pe toate şi nimic nu e întâmplător. Eu îmi făcusem planuri pentru această vacanţă, dar, înainte să plec, am fost la un control, pentru că nu mai fusesem de multă vreme. Când a văzut domnul profesor ce e acolo nu m-a mai lăsat să plec, iar în săptămâna următoare m-am şi operat", a mai spus Mihaela Tatu pentru Adevărul.
După ce a intrat în vacanţă şi a fost operată, lumea a început să facă speculaţii cu privire la absenţa ei de pe micul ecran, astfel unii au spus că a fost concediată, alţii că e în pragul morţii, adevărul fiind cu totul altul.
"După operaţie mi-au ieşit tot felul de vorbe. S-a scris în presă ba că m-au dat afară de la Antena 2, ba că am avut cancer, ba că sunt pe moarte. Nimic nu a fost însă adevărat. Eu n-am vrut să vorbesc despre operaţie înainte pentru că s-ar fi creat o prea mare agitaţie", a mai spus Mihaela Tatu.
"Mi-am dat seama că oamenii chiar au nevoie de o perioadă de respiro la un moment dat. Eu am 30 de ani de muncă în spate, 19 ani de mass-media, dintre care 11 petrecuţi în Bucureşti. Aveam nevoie de o pauză, dar nu conştientizam. Însă Dumnezeu le aranjează pe toate şi nimic nu e întâmplător. Eu îmi făcusem planuri pentru această vacanţă, dar, înainte să plec, am fost la un control, pentru că nu mai fusesem de multă vreme. Când a văzut domnul profesor ce e acolo nu m-a mai lăsat să plec, iar în săptămâna următoare m-am şi operat", a mai spus Mihaela Tatu pentru Adevărul.
După ce a intrat în vacanţă şi a fost operată, lumea a început să facă speculaţii cu privire la absenţa ei de pe micul ecran, astfel unii au spus că a fost concediată, alţii că e î