In decembrie 2008, imediat dupa ce primul guvern Boc, proaspat instalat, a decis plafonarea salariilor managerilor companiilor de stat la salariul unui secretar de stat, adica vreo 4.000 de lei, am scris ca decizia este o monumentala prostie populista. Si asta din doua motive.
Pe de-o parte, niciun manager competent nu sta pe banii acestia, asa ca putinii competenti vor pleca la companii private pe salarii de zeci de ori mai mari. Stau pe 4.000 de lei doar incompetentii, pentru a face tot felul prostii si invarteli in interes propriu numai bune sa falimenteze companiile de stat. Caci vorba romanului, ieftin cumperi, ieftin porti.
In al doilea rand, s-a ajuns in paradoxala si stupida situatie ca managerii generali sa aiba, pe hartie, salarii mai mici decat angajatii din subordinea lor. Bineinteles ca am starnit un numar record de reactii negative, chiar injurioase, caci populismul a prins de minune, dar iata ca am avut dreptate. Caci efectul maretei decizii a fost unul singur: in fruntea companiilor de stat se afla preponderent clienti, care le mulg in favoarea patronilor politici, fiind la randul lor recompensati pe masura in cu totul alte moduri decat salariul nesemnficativ de pe fluturas.
Contractele paguboase pentru stat, precum cele cu "baietii destepti din energie" de exemplu, au continuat, banii publici au fost drenati si mai salbatic, iar paguba la buget a fost foarte mare, cu mult mai mare decat ar fi fost cheltuiala cu salariile corecte pentru niste manageri competenti. Asadar solutia ar fi fost cu totul alta si se pare ca guvernul a ajuns abia acum la ea, sub presiunea FMI desigur: manageri foarte bine platiti cu conditia atingerii unor tinte de eficienta si performanta bine definite si foarte inalte. Primele companiile de stat, Hidroelectrica, Oltchim, SNLO, Romarm si Electrica Furnizare, ar urma sa aiba management priva
