Abu Hafs al-Shahri, cel care coordona toate operaţiunile ramurii al-Qaida din Pakistan, a fost ucis în cursul acestei săptămâni, pe teritoriul pakistanez, a anunţat astăzi un oficial american de rang înalt, citat de BBC. Sursa: REUTERS
"S-a confirmat că şeful pe operaţiuni al Al-Qaida în Pakistan, Abu Hafs al-Shahri, a fost ucis la începutul acestei săptămâni, în Waziristan. O ţintă importantă a fost astfel eliminată din Pakistan", a indicat sursa citată, referindu-se la o zonă tribală din nord-vestul ţării, la graniţa cu Afganistanul, devenită fief al talibanilor pakistanezi şi al altor grupări islamiste afiliate la Al-Qaida.
Nu există deocamdată nicio confirmare din sursă independentă a morţii militantului islamist. Oficialii de la Islamabad nu au comentat deocamdată aceste informaţii.
Moartea lui al-Shahri va continua să "erodeze capacitatea Al-Qaida de a -şi reveni după eliminarea numărului doi al organizaţiei, Atiyah abd al-Rahman", cel care se ocupa de operaţiunile teroriste la nivel de reţea, a mai subliniat oficialul american..
Pe 27 august, un demnitar american anunţa că Atiyah abd al-Rahman, un libian în vârstă de 40 de ani, fusese ucis cu cinci zile mai devreme, tot în Waziristan.