„Ardei umpluţi, mamă! Exact ce-ţi place ţie!“, te îmbie mama. Ţi-a mai făcut şi salata de vinete care-ţi place ţie şi sărmăluţe în foi de viţă şi, şi, şi. Cu un licăr de îndemn voios în ochi, tata te pîndeşte cu păhărelul de vişinată de anul ăsta.
Ai venit acasă după un an de muncă. Din Spania, Italia, din State, din Canada, din Germania şi de pe unde te-o mai fi aruncat viaţa. Stai, de regulă, o lună, o lună jumate, în fiecare an. Cu nevasta/soţul şi copiii. Trăieşti din bagajele nedesfăcute complet şi zburătăceşti şi un pic la mare, poate şi un pic la munte. Îi găseşti pe ai tăi parcă mai micşoraţi şi mai ridaţi. Au făcut schimbări prin bucătărie. „Fir-ar să fie“, îţi zici, „ăştia în România încă nu ştiu să facă finisajele ca lumea.“ Totul pare mai mult sau mai puţin însăilat. După primele pupături, lacrimi şi îmbrăţişări, mama te anunţă că la iarnă „creşte gigacaloria“. „Lasă, mamă, îţi dau bani de centrală. Se rezolvă“, dai să zici, dar îi tai mamei emoţia detalierii unei nenorociri iminente. O să-i dai la plecare banii tatei, care pare mai puţin îngrijorat de perspectiva că tu o să mori de foame după aia. Căci, oricît te-ai fi îngrăşat, plecat fiind, mama tot te va găsi cam slab şi palid. Şi tot va crede că umbli dezbrăcat/ă iarna pe acolo.
DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă Timp Îi iubeşti nespus, parcă mai mult pe măsură ce trece timpul, dar la fel de mult te vor irita în luna asta. Mîncare, mîncare, mîncare. Nu mai vrei să auzi de mîncare. Universul mamei pare a se învîrti între două tururi la piaţă şi trei-patru feluri diferite pe care vrea să ţi le pună pe masă. A fost cu tata la băi. Îţi povesteşte ce a mîncat acolo. Mătuşi-ta a fost în Turcia la all inclusive. A mîncat bine. Unchiu-tu îţi promite un chef pantagruelic cu peşte din Deltă. Mîncare. Mîncare. Pare a fi subiectul care însufleţeş
