Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu: Sacrificiile românilor vor fi răsplătite

Publicat in Romania Libera, joi 15 septembrie 2011 · ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că poporul român a făcut o serie de sacrificii în ultimii doi ani, apreciind că acestea vor fi răsplătite prin menţinerea unui echilibru macroeconomic al României, informează Mediafax.

"Am constatat că România are cheltuieli foarte mari cu funcţionarea statului şi cheltuieli foarte mari cu programele sociale. De asemenea, tot aici, în zona socială, pot încadra şi pensiile care au devenit mult mai mari decât sumele pe care Guvernul le colecta în fondul de pensii. Am acţionat în 2010 extrem de sever în această direcţie şi este evident însă, privind la perspectiva de creştere economică a UE, că România a atins nişte echilibre în urma sacrificiilor pe seama populaţiei. România a luat un set de măsuri în 2010", a declarat Traian Băsescu, răspunzând întrebării unui jurnalist italian referitoare la necesitatea unor noi reforme.

Şeful statului român a mai spus că setul de măsuri luate de autorităţile de la Bucureşti a permis restabilirea unor echilibre în România, dar că se constată că, în urma măsurilor luate, există în continuare un deficit la fondul de pensii de 3,6 miliarde de euro, 54 de programe sociale, dar şi un deficit de un miliard de euro la sistemul de sănătate.

"Poporul român a făcut un set de sacrificii în aceşti doi ani şi noi credem că sacrificiile acestea vor fi răsplătite prin menţinerea unui echilibru macroeconomic al României", a mai spus Băsescu.

La rândul său, şeful statului italian, Giorgio Napolitano, a afirmat că unele măsuri de austeritate sunt deja asimilate în Italia în mare măsură.

"Ştim că există o tendinţă negativă în ceea ce priveşte ritmul dezvoltării şi a creşterii economice în Italia. De multă vreme, eu însumi am poposit cu atenţie asupra şomajului tinerilor. Nu trebuie să ne lăsăm instigaţi de aceste probleme, trebuie să le confruntăm cu luciditate în contextul euro

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum 15 minute
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum o ora
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

Instanța supremă ar putea pronunța decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea în dosarul Gala Bute

Ziare.com acum 12 minute
Instanţa supremă ar putea pronunţa, joi, 12 decembrie, decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a amânat, pentru 12 decembrie, pronunţarea unei decizii pe cererea dep

Consiliul JAI stabileşte, joi, data aderării noastre la Schengen cu graniţele terestre. Reuniunea de la Bruxelles începe în jurul orei 11.00, ora României

HotNews acum o ora
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor lua joi decizia aderării depline la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei şi vor stabili de la ce dată se vor desfiinţa controalele la graniţele terestre, după ce Austria şi Olanda au fost de acord s

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 10 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Washingtonul a anunţat prima retragere israeliană din Liban după încetarea focului

News.ro acum 2 ore
Forţele israeliene au efectuat o "retragere iniţială" dintr-o localitate din sudul Libanului şi au fost înlocuite de soldaţi libanezi, în conformitate cu acordul de încetare a focului dintre Israel şi Hezbollah, a anunţat miercuri Comandamentul cent

Meta, TikTok şi Google vor fi obligate să plătească pentru ştiri din Australia. Care va fi taxa pe care giganții tech o vor achita editorilor

Libertatea acum 24 minute
Platformele digitale vor fi obligate să plătească o taxă pentru ştirile australiene, indiferent dacă încheie sau nu noi acorduri cu editorii, împiedicând companii precum Meta să ocolească codul de negociere pentru presă, informează ziarul The Guardi

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum 56 minute
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Evaluarea SpaceX a crescut la 350 de miliarde de dolari, compania răscumpărând acţiuni

News.ro acum o ora
Evaloarea companiei SpaceX, fondată de Elon Musk, a ajuns la 350 de miliarde de dolari în urma unei vânzări secundare de acţiuni, conform informaţiilor confirmate de CNBC. SpaceX şi investitorii săi au convenit să achiziţioneze acţiuni de la angajaţ

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 7 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°