Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anticomuniști și anti-anticomuniști

Publicat in Dilema Veche, joi 15 septembrie 2011 ·

Ca să fiu mai bine înţeles, aş începe cu o mărturisire. Am trăit primii 20 de ani din viaţă sub comunism. Am apucat, deci, să văd şi să înţeleg ceva din lumea care mă înconjura. Anturajul familiei mele era format din oameni simpli, obişnuiţi, fără biografii trepidante, fără trecut tumultuos şi, aveam să înţeleg mai tîrziu, fără mare viitor. Oameni ca mai toţi cei de atunci. Nu erau nici activişti de partid, nici securişti, nici directori. Nu erau nici savanţi, nici analfabeţi. Absolut toţi îl înjurau pe Nicolae Ceauşescu şi îi doreau sfîrşitul. N-am întîlnit pe nimeni în anturajul primei mele tinereţi care să-l apere pe Ceauşescu. Nici măcar amintirea celebrului discurs de la invadarea Cehoslovaciei nu-l mai salva. Mulţi dintre cei pe care îi cunoşteam îl urau pur şi simplu. Absolut toţi ascultau „Europa Liberă“ şi considerau postul de radio de la München drept cea mai credibilă sursă de informaţii. Propaganda menită să denigreze „Europa Liberă“ nu prindea deloc. Însă nici unul dintre cei alături de care am crescut în acel cartier ploieştean de blocuri, care se întinde, leneş, de-o parte şi de alta a străzii care întotdeauna s-a numit „Democraţiei“, nu era anticomunist. După cum nu erau nici comunişti. Forma lor de normalitate era să se ţină departe de politică.

DE ACELASI AUTOR Ambasadorul Poveste de Crăciun România altfel. Impresii Răzbunare şi pace Pînă şi înjurarea lui Ceauşescu era, mai degrabă, o formă de dezacord prin distanţare de el, decît una de protest propriu-zis, politic ori civic. Anticomunişti am cunoscut mai tîrziu. Sînt convins că cei mai mulţi dintre cei de vîrsta mea pot depune mărturii identice. Anticomunismul a devenit vizibil, pentru noi, după comunism. Sigur, anticomunismul eroic a fost cel anterior anului 1989 şi puţinii care l-au împărtăşit şi promovat merită, cu adevărat, loc în Panteonul naţional. După 1989, anticomunismul a înc

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 2 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 16 minute
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum 42 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum 16 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum o ora
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 2 ore
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 2 ore
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum o ora
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Vremea

București
acum

28°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°