"Finanţarea va fi redusă, dacă luăm în calcul numărul de locuri bugetate la admiterea în învăţământul de licenţă", declară rectorul USV Suceava, Adrian Graur. "Vom acoperi finanţarea la norma de bază" spune rectorul Adrian Graur, arătând că modul în care a fost inclusă USV în clasamentul Ministerului Educaţiei în ultima grupă de universităţi este discutabilă. "Ne deranjează faptul că din 2004 am crescut până în 2009 la indicatorii globali ai calităţii de pe poziţia 28 pe poziţia 14. Nu poate fi dusă Universitatea "Ştefan cel Mare", în anul de graţie 2011 după atâtea eforturi recunoscute, pe locul 47", consideră rectorul USV, Adrian Graur
Prima consecinţă importantă a reorganizării finanţării de către stat a universităţilor a însemnat, pentru lucrătorii de la Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava, de la profesor universitar la ultimul asistent reducerea salariilor lunare, unele dintre acestea urmând a fi diminuate şi cu 50%. Cei mai supăraţi sunt asistenţii, lectorii şi conferenţiarii de la facultăţile de studii economice, administraţie publică şi inginerie electrică. Rectorul Universităţii Ştefan cel Mare, Adrian Graur, a declarat ieri că într-adevăr, finanţarea salariilor la o bună parte dintre facultăţile universităţii va fi redusă. La Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava salariile profesorilor au fost suplimentate cu sporuri care dublau practic salariile în anii precedenţi la facultăţi precum cele de ştiinţe economice, Industrie Alimentară, Inginerie electrică. La alte facultăţi, precum Litere sau Sport, salariile erau oricum calculate pe baza normei de bază.
Aceste calcule nu vor fi înregistrate în puşculiţa celor 350 de cadre universitare de la USV Suceava decât după 15 octombrie, când vor primil "fluturaşii" în care se va arăta de bani au de încasat pentru prima lună a noului an universitar.
"Nu poţi să dai bani