Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu, tratat la fel ca Medvedev (Adevărul)

Publicat in rfi, joi 15 septembrie 2011 ·

„Ce câştigă România din scutul antirachetă” (Ziarul Financiar). „Sărăcie planetară după trei ani de criză.” (Jurnalul Naţional). „Cum ajunge un profesor care a luat nota 1 la un examen naţional să predea la liceu” (România Liberă).

„Băsescu, tratat la fel ca Medvedev” notează Adevărul referindu-se la faptul că vizita efectuată de preşedintele României în Statele Unite a avut acelaşi rang diplomatic ca şi cea a liderului de la Kremlin: vizită de lucru.

„Băsescu promite investiţii americane la adăpostul scutului” scrie la rândul său România Liberă. Semnarea acordului privind amplasarea scutului antirachetă în România şi parteneriatul strategic lărgit cu SUA conturează perspectivele economice ale relaţiei dintre cele două ţări. Giganţii petrolieri Chevron şi Exxon se numără printre investitorii strategici interesaţi de România.

„Ce câştigă România din scutul antirachetă”. Analiza făcută de Ziarul Financiar porneşte de la convingerea oficialilor că în viitor cooperarea economică cu SUA – care are investiţii directe de doar 1 mld dolari se va intensifica.

În aceeaşi publicaţie şi despre „Cel mai nou pariu al petroliştilor americani cu adâncurile României: gazul de şist”

„Intrarea României în zona euro ar fi o greşeală uriaşă întru-cât românii nu sunt impozitaţi la fel ca francezii” spune omul de afaceri Dinu Patriciu, citat de Adevărul. Declaraţia vine după ce consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, anunţase marţi că am putea trece la euro mai devreme de 2015.”Vom dormi cu criza lângă noi mulţi ani, dar dimineaţa economia se mişcă în funcţie de ceea ce face fiecare...” e de părere Cristian Hostiuc, director editorial al Ziarului Financiar.

Nici Jurnalul Naţional nu este mai optimist astăzi. „Sărăcie planetară după trei ani de criză.” Jurnalul reaminteşte de falimentul Lehman Brothers produs exact în urmă cu 3 ani. Pe 1

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 7 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 4 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

23°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/35°