Cât de actual este marele nostru dramaturg I.L. Caragiale va fi demonstrat prin mijloacele specifice artei teatrale, îmbinate cu muzică live, caricaturi, proiecţii şi imagini de televiziune intr-un spectacol surprinzător, Caragiale Shortcut, a carui scenariu şi regie sunt semnate de Mihai Lungeanu.
Spectacolul organizat de Radio România Cultural este o avanpremiera a anului Caragiale - 2012 si va avea loc sâmbătă, 17 septembrie, de la ora 20, în Piaţa Festivalului „George Enescu”.
Atmosfera tensionată, pericol iminent, ritm alert, catastrofal specifică ştirilor zilelor noastre, orchestra care va face legătura între momente, cu cunoscute teme clasice din perioada interbelică, elevii care vor avea ”tabla de materii” înregistrată pe laptop-urile personale, sau comentariile lui I.L.Caragiale făcute de actorul Ion Lucian, aşezat comod într-un fotoliu, cu lampadar cu abatjour mare, lângă un raft de bibliotecă plin ochi cu cărţi, toate devin elementele unui spectacol inedit în care umorul coexistă cu ironia fină şi cu reflecţia adâncă asupra tarelor unei societăţi care, după cum spunea Alexandru Paleologu, îl antipatizează adânc pe Caragiale, pentru că nu a scăpat de complexele care-i macină sufletul de un secol si jumătate.
"La noi Caragiale este urât pentru că nu se poate suporta inteligenţa. Stadiul actual este unul în care nu mai există nici un fel de toleranţă, nici un fel de admisibilitate faţă de inteligenţă. Este considerată duşmanul principal al escrocilor şi imbecililor… " spunea Alexandru Paleologu in “Interviu” - România Literară nr. 9 din 10-16 martie 2004.
Pe scena din Piaţa Festivalului vor urca la invitaţia Radio România Cultural Ion Lucian, Marcel Iureş, George Mihăiţă, Constantin Cotimanis, Vlad Mihu, Ştefan Huluba, Camelia Pintilie, în ambianţa plastică schiţată de caricaturile selectate de Nicolae Ioniţă şi cea