„Islamiştii sfidează demoraţia libiană” (Le Monde). „Pro şi contra intervenţiilor militare” (Die Welt). „Din lac în puţ” (Sueddeutsche Zeitung). „Oare ezitarea germană privind moneda Euro va trage întreaga lume în jos?” (The Telegraph).

Le Monde

„Islamiştii sfidează demoraţia libiană”

În martie 2010 se derula în Libia un program de de-radicalizare a militanţilor islamişti afiliaţi reţelei Al-Quaida. Lideri islamişti erau eliberaţi din penitenciare şi făceau apel la colonelul Gaddafi pentru ca acesta să le arate calea dreaptă spre viitor. Un an şi jumătate mai târziu, aceiaşi islamişti sunt în centrul îngrijorărilor privind tranziţia Libiei către democraţie.

Odată cu rebeliunea din Benghazi, forţele radicale din Libia au reînviat. S-au organizat într-un nou partid intitulat Mişcarea Islamică Libiană pentru Schimbare şi s-au aflat în fruntea operaţiunilor anti Gaddafi. Oficial, Mişcarea declară că susţine statul civil, dar asta nu este suficient. O dictatură poate fi un stat civil. Mai important va fi să vedem dacă Mişcarea va accepta principiile democratice ca bază de construcţie a instituţiilor statului sau nu. Iar trecutul liderilor acestei mişcări nu prefigurează şanse prea mari...

Die Welt

„Pro şi contra intervenţiilor militare”

Întotdeauna strategii găsesc motive pentru a derula o campanie militară. Oponenţii găsesc motive întemeiate pentru a-i contrazice pe primii. Şi în acelaşi timp, intenţiile bune pot avea foarte uşor consecinţe nefaste. „Fiecare zi în care un dictator este detronat e o zi buna”. Fireşte argumentul stă în picioare pentru popor şi patrie, dar ce am mai putea argumenta dacă din Jamahiria teroristă naţional-socialistă iese un monstru tribal cu Sharia drept lege fundamentală pe unde se „tranzacţionează” rachete ce ajung în mâinile Hamas şi Hezbollah?

În trecut, intelectuali precum Mont