Noul Şef al Centrului de Copii şi Juniori la FC Municipal Târgu-Mureş este Alexandru Andrasi, binecunoscut în lumea fotbalului românesc. A fost component al echipelor FC Braşov, Steaua, cu care a câştigat Cupa României, Rapid, cu care a evoluat în Cupa UEFA. A mai evoluat în Ungaria, la Vac, cu care a susţinut o finală în Cupa Ungariei înpotriva lui Ferencvaros. Revenit la Braşov, s-a retras de la echipa care l-a consacrat, la 38 de ani. Are 360 de meciuri în primele eşaloane din România şi Ungari şi 94 de goluri. A ales ulterior munca de antrenor, apoi spre cea de coordonator la centrele de juniori. A mai trecut pe la Târgu-Mureş în perioada 2007-2008, când la Trans Sil evoluau şi Szilagyi Lorand sau Victor Astafei. Este licenţiat UEFA, categoria A şi a fost selecţioner al lotului B al României. Mai multe ne spune Alex Andrasi.
Reporter: Ce condiţii aţi găsit la centrul FCM ?
Alexandru Andrasi: Este un centru care funcţionează deja de mai mulţi ani. Faptul că a funcţionat îl dovedeşte şi prin promovările lui Szilagyi şi Astafei în prima divizie, jucători cărora le-am prevăzut de pe atunci un viitor strălucit. Se vede că s-a lucrat mult la infrastructură.
Rep.: Care este amintirea cea mai plăcută, ca jucător?
A.A.: Golul pe care l-am înscris pe San Siro, în meciul Inter – Rapid, în poarta lui Zenga. A fost cel mai important pentru mine din cele patru înscrise, în 17 meciuri din cupele europene.
Rep.: Ce atribuţii aveţi în cadrul clubului?
A.A.: Datoria mea este să-l pun la punct din punct de vedere organizatoric şi competitiv. Aceasta presupune ca la doi, trei ani, cel puţin doi jucători să poată fi promovaţi la prima echipă. Încerc să alcătuiesc o piramidă foarte bine pusă la punct, care să aibă la bază jucători de la cea mai fragedă vârstă, de la 7-8 ani, acolo de unde se face de fapt iniţierea. Aici, munca este mult mai delicată,