Cezar Corâci a provocat scandal şi bătaie la UGIR - 1903
Miza ar fi scaunul de preşedinte al UGIR - 1903, sediul din centrul Bucureştiului şi fondurile alocate unor proiecte autorizate de Uniunea Europeană
Agathon (ACPR): Prin comportamentul său, UGIR - 1903 s-a autoexclus din mişcarea patronală
Un grup restrâns de susţinători ai fostului preşedinte al UGIR - 1903, Cezar Corâci, însoţit de însuşi acesta, a pătruns ieri cu forţa în sediul Uniunii Generale a Industriaşilor din România (UGIR- 1903) din Capitală, rupând uşi şi spărgând mai multe geamuri.
La solicitarea martorilor prezenţi, forţele de ordine n-au putut decât să constate pagubele, demarând măsurătorile de rigoare, fără a putea însă interveni în scandalul provocat de miza cea mare: scaunul de preşedinte al UGIR - 1903, şi, implicit, fondurile alocate unor proiecte autorizate de Uniunea Europeană.
Surse prezente la faţa locului au declarat pentru Curierul Naţional că neînţelegerile dintre vechii şi noii membri ai conducerii, care la un moment dat se alergau în jurul mesei revendicându-şi fiecare dreptul de a fi la şefia Uniunii, ar avea legătură cu anumite documente potrivit cărora Cezar Corâci ar fi în continuare preşedinte, deşi se pare că ar fi fost suspendat din funcţie.
Lupta pentru putere a atins paroxismul
Exprimându-şi regretul faţă de evenimentele care s-au petrecut ieri la sediul UGIR - 1903, Dan Matei Agathon, vicepreşedintele Alianţei Confederaţiei Patronale din România, a declarat ieri pentru Curierul Naţional că, prin comportamentul său, UGIR - 1903 s-a autoexclus din mişcarea patronală. "Alianţa a hotărât să nu intervină în problemele interne ale UGIR - 1903. Noi i-am invitat la dialog şi la toate negocierile de la Ministerul Muncii, de la Consiliul Economic şi Social, şi în general la toate dezbaterile la care au participat mişcările