Aproximativ 700 de experţi internaţionali au discutat la Viena, la al 13-lea Congres Mondial de Ultrasonografie în Medicină şi Biologie, despre progresul ecografiei exprimat prin elastografia real-time, tehnici fusion, acoustic radiation force impulse, high intensity focused ultrasound. Mai multe detalii ne aduce dna dr. Camelia Cristina Diaconu.
În 1969, medici şi oameni de ştiinţă din întreaga lume se întâlneau pentru prima dată la Viena, pentru a discuta despre aplicaţiile ultrasunetelor în medicină. Succesul întâlnirii a condus în mod firesc, patru ani mai târziu, la înfiinţarea World Federation of Ultrasound in Medicine and Biology (WFUMB), care adună laolaltă astăzi peste 55.000 de membri.
Ca un mare pas în timp, între 26 şi 29 august 2011, s-au desfăşurat la Viena, în cel mai mare centru de conferinţe din Austria, Austria Center Viena, sub deviza „connecting the world of ultrasound“, lucrările bianuale ale celui de al 13-lea Congres Mondial de Ultrasonografie în Medicină şi Biologie. Preşedinţii acestei grandioase manifestări ştiinţifice, Michel Claudon (preşedinte WFUMB), Gerhard Mostbeck (preşedintele comitetului de organizare) şi Christian Nolsoe (preşedintele European Federation of Societies for Ultrasound in Medicine and Biology, EFSUMB), au remarcat încă de la deschiderea evenimentului că acesta are loc în premieră în paralel cu a 35-a întâlnire comună a societăţilor austriacă (OGUM), germană (DEGUM) şi elveţiană (SGUM) de ultrasonografie şi cu cel de-al 23-lea Congres EUROSON al EFSUMB. De asemenea, s-au referit la programul ştiinţific excepţional din acest an, care a acoperit întregul spectru, de la aplicaţiile fundamentale ale ultrasunetelor în medicină, până la viziuni asupra imagisticii ultrasonografice care pot părea mai mult science fiction în acest moment, dar care au toate şansele să devină realitate în viitorul apro