Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jean-Claude Van Damme, la Penitenciarul Jilava (VIDEO)

Publicat in Ziua Veche, joi 15 septembrie 2011 ·

Jean-Claude Van Damme le-a povestit, joi, deţinuţilor de la Penitenciarul Jilava – unde a filmat o zi, pentru lungmetrajul “Six Bullets” – cum a ajuns, dintr-un copil “cu mâini ca nişte scobitori”, un star al cinematografiei mondiale.

Însoţit de doi dintre membrii staff-ului său, Van Damme i-a salutat pe cei din personalul penitenciarului Jilava, spunând “enchanté“, la coborârea din maşina de golf albă, în timp ce din difuzoarele închisorii se auzeau melodii romantice, la radio. Odată intrat pe porţile pe care este pictată scena de pe afişul filmului românesc “Eu când vreau să fluier, fluier”, actorul belgian a fost înconjurat de mascaţi.

Prima sa oprire a fost la sala de forţă, unde câţiva deţinuţi musculoşi şi tatuaţi l-au ascultat pe star, înainte de a se fotografia cu el. Van Damme le-a povestit acestora că şi prietenul său, Max, care era alături de el, a făcut şase ani de închisoare. La ieşirea din sala de forţă, starul le-a urat deţinuţilor baftă la antrenamente, urarea fiind primită, de unul dintre aceştia, cu un salut specific artelor marţiale.

Următoarea oprire a fost la bibliotecă, unde Van Damme s-a fotografiat alături de un bărbat corpolent, pentru ca apoi să viziteze două celule, unde s-a fotografiat cu deţinuţii, anunţă mediafax.ro. Punctul culminant al vizitei lui Van Damme a fost la clubul penitenciarului, unde, în faţa a aproape 30 de deţinuţi aşezaţi cuminţi în bănci, actorul a povestit cum a devenit celebru. “Nu sunt foarte bun la discursuri, dar, pentru că sunt puţin faimos, vă vorbesc aici”, a spus actorul, în timp ce deţinuţilor li se traducea în limba română. “Am fost în ambele lumi“, a spus actorul, asigurându-i pe deţinuţi că le înţelege situaţia.

După ce a cerut permisiunea de la un membru din personalul penitenciarului, Van Damme a făcut o caricatură “unui tip puternic”, sub un puzzle cu un vapor, atârnat în faţa cl

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum o ora
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Rusia a lansat un atac cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev în noaptea de anul nou

Mediafax acum o ora
Exploziile au fost auzite la scurt timp după ce forţele aeriene ucrainene au avertizat că dronele se apropie de oraş. Primarul Vitali Klitschko a declarat că apărarea aeriană a respins un atac inamic şi că două etaje ale unei clădiri rezidenţiale au

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

Peste 100 de persoane, salvate de pe munte în ultima zi a anului. 34 au ajuns la spital

Ziare.com acum 31 minute
Ultima zi a anului 2024 a fost o zi de "foc" pentru salvamontiştii din întreaga ţară, solicitaţi să intervină de urgenţă la peste 100 de evenimente montane. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 101 apeluri prin care

Un nou pas în ancheta privind tragedia aviatică din Coreea de Sud. Au fost extrase primele date din una dintre cutiile negre

Ziare.com acum 2 ore
Anchetatorii care lucrează la prăbuşirea avionului Jeju Air, care a provocat moartea a 179 de persoane în Coreea de Sud, au extras primele date din una dintre cutiile negre ale Boeingului 737-800, a anunţat miercuri, 1 ianuarie, un oficial guvername

Preţul gigacaloriei în Ploiești se dublează de la 1 ianuarie 2025 și creşte de la 187 de lei la 350 de lei fără TVA

Libertatea acum o ora
De la 1 ianuarie 2025, locuitorii din Ploiești conectați la sistemul centralizat de termoficare vor plăti aproape dublu pentru gigacalorie, comparativ cu tariful aplicat până la sfârșitul anului trecut.

Război în Ucraina, ziua 1043. Rusia oprește gazul către Europa, ultima conductă prin Ucraina s-a închis. Atac cu drone asupra Kievului, de Anul Nou

Press Alert acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a oprit complet livrările de gaz natural către Europa prin Ucraina. Decizia a închis o rută care a transportat gaz sovietic și rusesc spre piețele europene timp de aproape 60 de ani. Decizia vine după ce Ucraina a refu

Concertul de Anul Nou de la Viena, dirijat de Riccardo Muti, va fi transmis azi în direct, de TVR 1

HotNews acum o ora
Concertul de Anul Nou de la Viena va fi transmis în direct, miercuri, de principalul post al Televiziunii Române, începând cu ora 12.15, conform News.ro. Riccardo Muti revine la pupitrul dirijoral al orchestrei vieneze. Dirijorul italian, în vârstă

Au fost oprite livrările de gaze rusești către Europa, prin Ucraina. Republica Moldova, ajutată de România

Ziare.com acum o ora
Exporturile de gaze naturale ruseşti prin conductele din epoca sovietică care trec prin Ucraina către Europa au fost oprite miercuri, 1 ianuarie, în primele ore ale zilei, deoarece un acord de tranzit a expirat, iar Kievul nu l-a prelungit din cauza

A fost identificată femeia arsă de vie într-un metrou din New York. Criminalul a privit-o până a murit

Ziare.com acum 3 ore
Femeia care a murit după ce a fost incendiată în metroul din New York la începutul acestei luni a fost identificată ca fiind Debrina Kawam, 57 de ani, din Toms River, New Jersey, a anunţat marţi biroul medicului legist din New York, transmite Reuter

Vremea

București
acum

mie.

2°/8°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/2°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/4°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°