"Vînătoarea de cuvinte e o plăcere"

(apărut în Dilemateca, anul III, nr. 31, decembrie 2008)

Pe Ioana Avădani o ştiţi din Dilema veche: scrie din cînd în cînd despre bolile presei, despre problemele jurnaliştilor, despre limitele libertăţii de exprimare; ca directoare a Centrului pentru Jurnalism Independent, le ştie foarte bine. Tot în Dilema veche au apărut şi Scrisorile din New Orleans ale lui Andrei Codrescu: cele mai multe Scrisori erau texte pe care poetul le rostea la rubrica lui săptămînală de la National Public Radio. În română, toate aceste articole, precum şi multe dintre cărţile lui Andrei Codrescu, au fost traduse de Ioana Avădani.

Prima carte a lui Andrei Codrescu pe care a citit-o a fost The Muse Is Always Half-Dressed in New Orleans. I-a plăcut atît de mult, încît a simţit nevoia să-i scrie. Andrei Codrescu i-a răspuns, ea i-a scris din nou, şi aşa a început o prietenie care durează de mai bine de zece ani.

La un moment dat, în acest schimb de epistole, a venit vorba şi de traducere. Cine îi traduce povestirile şi romanele lui Andrei Codrescu în română? Avea mai mulţi traducători, dar de ce n-ar încerca şi ea? Aşa a ajuns, mai întîi, să-i traducă rubricile săptămînale din Dilema, celebrele Scrisori din New Orleans. Era ca un joc de ping-pong disputat în partide de weekend: Codrescu îşi trimitea textele vineri sau sîmbătă, ea traducea pînă duminică, le retrimitea autorului tălmăcite şi aştepta eventuale observaţii, astfel încît articolul să ajungă cel tîrziu luni la redacţie, în forma finală. A fost, pentru Ioana Avădani, nu doar un exerciţiu lingvistic, ci şi o formă de disciplinare, pentru că Andrei Codrescu era "ein Mann ein Wort, făcea tot ce promitea şi nu întîrzia niciodată".

De comunicat, comunică aproape exclusiv prin e-mail. "Au trecut luni de zile pînă să vorbim la telefon şi, oricum, Codrescu nu e prea vorbăr