De patru ani este coordonator de programe culturale în cadrul Asociaţiei Române a Tinerilor cu Iniţiativă şi al Festivalului Naţional de Muzică „Micul Artist“.
La nici 21 de ani se poate lăuda cu experienţă profesională, cu şansa de a fi ocupat un fotoliu în administraţia publică, de a fi încercat statutul de consilier local, dar şi că a fi colaborat cu vedete cu lipici la publicul de toate vârstele, cum este interpretul Mihai Trăistariu. Era elevă la Colegiul Naţional Fraţii Buzeşti pe vremea când intra în Consiliul Local al Copiilor, unde a trecut de la calitatea de consilier, la cea de viceprimar, care îi conferea, după cum mărturiseşte, „mai multă vizibilitate“ graţie apariţiilor în emisiunile de radio şi televiziune, destinate adolescenţilor.
„Cred că a fost una din cele mai frumoase perioade. Eram o echipă şi tot timpul căutam să facem lucruri interesante, de la a identifica problemele adolescenţilor până la a vedea care sunt lucrurile care nu merg în oraşul nostru. Iar şedinţele de la Primăria Craiova la care participam ne dădeau senzaţia că suntm luaţi în seamă şi că părerea noastră contează“, povesteşte Andreea.
Că este bine să funcţioneze cu precizia ceasului elveţian când se dă startul unei acţiuni s-a convins tot în Consiliul Local al Copiilor, când pregătea alegerile în şcolile gimnaziale, proiectele pentru copii, când participa ca reprezentat al organizaţiei la conferinţe locale şi naţionale. De numele ei se leagă un proiect activ şi astăzi, „Târgul micilor inventatori“, pe care l-a propus în 2004 şi care acum primeşte finanţare de la primărie.
Coordonează festival prezidat de Trăistariu
Mai bine de jumătate de an pune la punct detaliile Festivalului Naţional de Muzică pentru Copii şi Tineri „Micul Artist“, de la Craiova, organizat de Asociaţia Română a Tinerilor cu Iniţiativă, unde este coordonator de