Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gerard Depardieu povesteşte cum a urinat în avion

Publicat in Ziua Veche, joi 15 septembrie 2011 ·

Actorul francez Gérard Depardieu, bolnav de incontinenţă urinară, a încercat să urineze, pe 16 august, discret, într-o sticlă, deoarece însoţitoarea de bord i-a interzis accesul la toaletă, pentru că avionul – care circula pe ruta Paris-Dublin – se pregătea să decoleze.

“I-am spus: «Doamnă, trebuie neapărat să merg să urinez. Mă doare. Nu sunt un terorist»”, a declarat, râzând, Gérard Depardieu, care se află la Dublin, unde filmează pentru cel mai recent lungmetraj din seria “Asterix şi Obelix“. Soluţia lui de urgenţă nu a fost, însă, atât de eficientă pe cât credea: “Sticla era prea mică. Ştiţi, eu sunt mare cât un elefant”, a continuat celebrul actor francez, al cărui abdomen proeminent dă forţă interpretării personajului Obelix în această franciză inspirată din romane de benzi desenate.

“Nu vă faceţi griji, voi face curăţenie pe urmă”, i-a spus Gérard Depardieu însoţitoarei de bord, atunci când sticla pe care o folosea s-a dovedit a fi prea mică. În urmă cu două săptămâni, Gérard Depardieu a realizat deja un veritabil “exerciţiu de autoironie”, apărând într-un mic film difuzat pe internet, care îl prezintă pe actor în rolul unui Obelix ce se confruntă cu o dorinţă presantă de a merge la toaletă cu puţin timp înainte de decolarea unui avion.

Figură celebră a cinematografiei franceze, cu o filmografie impresionantă, Gérard Depardieu s-a făcut remarcat în ultimii ani prin numeroase excese şi “derapaje” de limbaj. Gérard Depardieu, în vârstă de 62 de ani, a câştigat numeroase premii de-a lungul prestigioasei lui cariere în cinematografie, inclusiv o nominalizare la Oscar, pentru memorabilul rol din “Cyrano de Bergerac”, şi un premiu Globul de Aur, pentru rolul său din filmul “Cartea verde”. Gerard Depardieu filmează la Sighişoara, din 12 septembrie, pentru filmul “Ipu – Convicted to Life”, în regia lui Bogdan Dreyer.

Actorul francez Gérard Dep

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 59 minute
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°