Constantin Roibu va participa la procesul de selecţie a managementului privat pentru Oltchim. Şefii care urmează să fie aleşi de acesta ar putea câştiga şi 75.000 de euro pe lună. Sursa: ARHIVA EVZ
Directorul general al Oltchim Râmnicu-Vâlcea, Constantin Roibu, aflat la conducerea combinatului din 1991, va participa, împreună cu o echipă formată din actuali directori din companie, la procesul de selecţie a managementului privat.
La conducerea combinatului va veni, de anul viitor, un director privat. S-ar pune, astfel, capăt domniei managerului în timpul căruia compania a ajuns să aibă datorii de 2,2 miliarde lei. Numai că, acesta va fi ales chiar de către cei care au adus la sapă de lemn combinatul. Directorul general al Oltchim Râmnicu- Vâlcea, Constantin Roibu, a declarat pentru mediafax.ro că va participa împreună cu o echipă formată din actuali directori din companie la procesul de selecţie a managementului privat.
Managerii privaţi care vor fi numiţi la companiile de stat ar putea câştiga lunar sume care ajung până la 75.000 de euro brut, la care se vor adăuga milioane de euro anual în cazul unor societăţi cu profit ridicat, dacă sunt îndeplinite criteriile de performanţă din contract.
Oltchim, înglodat în datorii
Peste 1.000 de salariaţi ai societăţii au fost trimişi în şomaj tehnic. Directorul Constantin Roibu se ţine de 20 de ani de scaun. Pe 31 august, Constantin Roibu a fost alungat din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al combinatului chimic, ca urmare a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor. De anul viitor, plecarea lui Roibu ar putea fi completă, locul său la şefia combinatului urmând a fi ocupat de un manager privat ales de către o firmă de recrutare recunoscută pe plan internaţional.
Datoriile acumulate de unitate se ridică la peste 2,2 miliarde