Curtea de Apel Bucureşti urmează să decidă azi dacă patronul OTV Dan Diaconescu are sau nu partid. Mobilizaţi de Diaconescu, sute de susţinători se află în faţa Palatului de Justiţie, în aşteptarea verdictului.
Suporterii au steaguri cu însemnul "Partidul Poporului" şi imaginea lui Diaconescu.
"Aici sunt simpatizanţi de-ai noştri, oameni care treceau pe stradă, oameni care se uitau la televizor şi au sosit. Vor şi ei să vadă, sunt curioşi cât se mai poate trena o asemenea situaţie, un ditamai partidul, al treilea oficial vorbind, să fie interzis şi să nu poată participa la alegeri", a declarat Dan Diaconescu, citat de Realitatea TV.
"Noi oricum vom participa la alegeri, în extremă instanţă pe listele altui partid pe care îl vom prelua", a adăugat patronul OTV.
În august, Curtea de Apel a amânat din nou cerea de înfiinţare a Partidului Poporului - Dan Diaconescu. În iunie, Tribunalul Bucureşti a respins cerea de înregistrare a Partidul Poporului-Dan Diaconescu, decizia nefiind definitivă.
Tot astăzi judecătorii ar trebui să se pronunţe în recursul înaintat de Laszlo Tokes privind înfiinţarea Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania.