Ieşenii se vor putea delecta pe 16 septembrie vizionând producţiile preferate la Noaptea Albă a Filmului Românesc. Evenimentul se află la cea de-a doua ediţie şi se va desfăşura concomitent în Iaşi, Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara.
Producţii lansate recent, filme româneşti de succes şi debuturi regizorale apreciate vor face deliciul pasionaţilor de arta cinematografică. Din program nu vor lipsi producţii recent lansate şi apreciate de publicul autohton. Astfel, de la ora 20.00 va rula pelicula „Secvenţe“ realizată de Alexandru Tatos. Filmul este compus din 3 episoade independente: „Telefonul“, „Prospecţie“ şi „Patru palme“, având ca liant echipa de filmare şi implicit atmosfera şi problemele specifice muncii depuse de aceasta la realizarea unui film. Pe platou şi în afara lui, viaţa membrilor echipei de filmare se confruntă cu cea a personajelor, apărând uneori similitudini, alteori discrepanţe.
De la ora 22.15 cinefilii ieşeni vor putea viziona filmul „Medalia de onoare“, în regia lui Călin Peter Netzer. Filmul prezintă povestea lui Ion, care la 75 de ani îndură tăcerea grea a soţiei şi indiferenţa fiului său, în prezent stabilit în Canada, care încă îi poartă pică pentru că l-a denunţat la Securitate ca să nu poată pleca din România. Într-o bună zi, Ion are surpriza să primească o medalie de onoare din partea Ministerului Apărării Naţionale. Să fi săvârşit oare fapte eroice în cel de-al doilea Război Mondial? Nu îşi poate aminti foarte clar, dar această medalie îi oferă şansa nesperată de a recâştiga respectul familiei sale. Şi se va strădui din toate puterile, îndurând supliciul până la capăt.
„Ursul“, ultimul film din festival
Ultimul film al serii poartă semnătura regizorului Dan Chişu. „Ursul“ este un road-movie plasat în România anilor ‘90. Noul director al Circului de Stat încearcă să rezolve problemele financiare