Ce face azi Osama bin Laden, la zece ani după drama de la 11 septembrie? Conform unei versiuni difuzate de propaganda Al Qaeda, e în rai, înconjurat de nenumărate fecioare frumoase, care îi spală picioarele, un progres faţă de cele doar trei neveste care îl înconjurau în momentul capturii sale.
Conform unei alte versiuni, tot islamică, e în iad, pentru că sinuciderea e un păcat şi el a transformat-o într-o armă de masă, ademenind sute de tineri cu viziunea raiului pentru martiri. Sau poate e adevărată versiunea că e în burţile rechinilor déjà şi moleculele lui se amestecă cu cele de coral, în marea armonie planetară.
Ce s-a întâmplat însă cu alţi actori după căderea cortinei e mai puţin cunoscut. Deoarece, cu foarte mici excepţii, 11 septembrie nu doar că a pus lumea pe un alt curs - nu neapărat cel dorit de autorii atentatului, dar nici cel dorit de noi, lumea liberă -, ci a schimbat fundamental destinul unor personaje de prim rang care au fost implicate atunci. De asta azi o să fac un tur mai puţin obişnuit prin biografiile celor care au contat atunci şi după.
Tony Blair, care a ţinut cel mai bun şi emoţionant discurs în acea zi, amintind de tatăl lui care a fost pastor şi reînviind miturile fundamentale ale binelui şi răului, a avut cariera politică distrusă de atacul din Irak, acuzat că a fabricat ameninţarea lui Saddam Hussein.
Din cel mai tânăr şi de succes prim-ministru de după război, a devenit un om atacat în propriul său partid. A trebuit să se retragă devreme din al doilea mandat al său, lăsându-l în locul lui pe Gordon Brown, care a pierdut alegerile.
Încercările de a-l face pe Blair fie primul preşedinte al UE, fie primul ministru de Externe, au fost un eşec, fiind produsă în schimb figura ştearsă a lui Cathy Ashton. Nici postul de însărcinat cu pacea în Orientul Mijlociu nu a adus vreun progres, aşa încât singura revanşă a