A devenit aproape o regulă: după ce publici o dezvăluire despre un personaj bine înfipt pe scena publică, afli că execuţi o comandă politică.
Şi dacă n-o execuţi tu, atunci sigur o execută instituţia care-l anchetează pe muşteriu, iar tu - naiv sau interesat - le faci jocul acestor exponenţi ticăloşi ai statului totalitar.
Când dau BT-ul („bunul de tipar", nu vă gândiţi la ţigări bulgăreşti!) pe o pagină de investigaţii, ştiu precis că a doua zi voi fi sunat pe telefon sau voi primi un mail. O voce curtenitoare sau ameninţătoare (depinde de la caz la caz) îmi explică doct că în spatele anchetei jurnalistice se află o comandă politică. Aşadar, dacă eu mă simt cu conştiinţa curată, atunci buba e sigur la reporter. „Dă-l afară, e un ziarist de doi lei!", sunt sfătuit de vocea curtenitoare. „Las' că mă ocup eu de tine!", mă înduioşează vocea ameninţătoare.
Dacă-l rog pe muşteriu să-mi dea o minimă dovadă de rea-credinţă a reporterului, îmi răspunde academic: las' că ştiu eu. Şi atât de bine ştie, încât nu spune nimănui. Duce secretul în mormânt mai ceva decât Iliescu cu teroriştii.
În ultima vreme am aflat de zeci de ori, de la zeci de personaje diferite, că aici, în „Adevărul", executăm comenzi, de parcă am fi la restaurant. Personajele cu pricina au un singur element comun: şi-au văzut în ziar poza şi isprăvile - unele imorale, altele de-a dreptul penale. În rest, sunt de o diversitate înduioşătoare. Un fost ministru PSD, dar şi un actual ministru PDL. Un senator PNL, dar şi un transfug UNPR. Un privilegiat al comunismului, dar şi un profitor al Revoluţiei. Un primar PSD vopsit în independent, dar şi un prefect independent susţinut de PDL. Un afacerist care a supt de la stat sub toate guvernele de tranziţie, dar şi un lider PNL căruia nu prea-i place munca. Patronul unui club bucureştean, dar şi un impresar plin de caracter. Şi lista este a
