Despre nea Flutur şi muzeul său de lîngă Peştera urşilor am scris, la timpul potrivit, o pilulă în această revistă şi un întreg articol mai mult sau mai puţin „ştiinţific“ dedicat colecţiilor săteşti. Mă impresionase omul şi mă pusese pe gînduri ideea sa de muzeu, în care adunase cu îndîrjire şi aranjase după inspiraţie vreo trei mii de obiecte dintre cele mai variate, de la obişnuitele costume populare şi piese de ceramică la vechile băncuţe ale şcolii săteşti sau o „frumoasă americană“ de prin anii ’20, care făcuse cîndva furori prin zonă. Mai nou, de cînd o bună parte a tineretului satului se mutase în Spania, apăruse şi un colţ „ca la noi, în Spania“. Aceasta era ideea sa de „muzeu local“, ilustrînd viaţa felurită a oamenilor din partea locului, mult mai mult decît ideile patrimoniale ale experţilor. De aceea „experţii“ nici nu prea aveau la inimă acest gen de „muzee“ – cu excepţia cazurilor cînd „împrumutau“ pentru propriul muzeu cîte o piesă de excepţie „rătăcită“ în colecţiile săteşti. Îmi aduc aminte de o eminenţă mai mult sau mai puţin cenuşie a folclorului român, care m-a apostrofat într-o şedinţă scorţoasă de la Ministerul Culturii: Haideţi, domnul Mihăilescu, chiar aşa, acum toată lumea face muzee!? Asta e o meserie, nu un hobby! Mda, meseria lui nea Flutur nu era de muzeograf, dar nici muzeul său nu era un simplu „hobby“, ci o pasiune – ca şi în cazul celor cîteva sute de alţi colecţionari pasionaţi răspîndiţi prin ţară.

DE ACELASI AUTOR A fost sau n-a fost? - despre societatea deziluziei Risipă fericită! Izmenele bătrînului domn Ciobanul şi expertul Acum nea Flutur s-a prăpădit, Dumnezeu să-l odihnească în muzeul său de suflet. La şedinţa recentă de constituire a asociaţiei acestor colecţionari, soţia lui a apărut cu fiul, care a preluat muzeul şi care se agita la reuniunea de la Muzeul Astra din Sibiu ca un mînz nerăbdător să iasă la trap p