Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dorinel Munteanu, după meciul cu Basel: „Nu s-a văzut că am fost debutanţi”

Publicat in Antena 3, joi 15 septembrie 2011 ·

La finalul meciului pe care Oţelul Galaţi l-a pierdut la debutul în grupele Ligii Campionilor, 1-2 cu Basel, Dorinel Munteanu s-a arătat mulţumit de evoluţia echipei sale, însă şi dezamăgit de faptul că elevii săi au ratat şansa de a obţine un rezultat de egalitate.

„Sunt dezamăzit de rezultat, cred că puteam obţine un rezultat de egalitate. Mă bucur că jucătorii au trecut pentru tracul debutului în această competiţie, însă nu am reuşit să profităm de ocaziile avute. Sunt supărat, am avut jocul în mână, nu s-a văzut că era debutul nostru în Liga Campionilor. Ţin să felicit echipa pentru efort, dar sunt supărat că am pierdut. Sunt supărat de rezultat, dar am făcut o partidă bună”, a spus tehnicianul campioanei României.

Dorinel Munteanu a comentat faza care a decis rezultatul final, penaltyul elveţienilor din minutul 82: „Sălăgeanu trebuia să se gândească înainte, vom încerca să-l susţinem, dar a făcut o greşeală. Şi în prima repriză am primit un gol foarte uşor, dublajul nu a dat rezultate, şi am dat posibilitatea adversarilor să fie periculoşi. Mai avem de pus la punct multe lucruri”.

„Am simţit o bucurie enormă să marchez la debut, dar golul ar fi însemnat mai mult dacă am fi obţinut o remiză. Nu mai credeam că elveţienii vor marca. La gol, am fost sigur că intră în poartă, nu am avut emoþii. Meciul ne-a dat încredere pentru viitor, pentru că am jucat de la egal la egal cu ei şi cred că putem să obţinem rezultate bune în Liga Campionilor”, a declarat Marius Pena, autorul unicului gol al gălăţenilor.

Adrain Sălăgeanu, jucătorul care a produs penaltyul din care Basel a marcat golul victoriei, consideră că decizia arbitrului a fost prea aspră: „Nu a fost penalty, nu a fost contact. Este primul meu cartonaş roşu din carieră şi a venit, din păcate, la cel mai important meci. Este frustrant, deoarece am jucat bine, am fost cura

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 2 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

O pădure a fost incendiată în Grecia, din cauza unor focuri de artificii

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu de pădure izbucnit pe insula grecească Hydra, lângă Atena, a fost declanşat vineri seara de un foc de artificii de pe un iaht, au anunţat sâmbătă pompierii, relatează AFP. "Incendiul, provocat de un foc de artificii de pe o ambarcaţiune,

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum 3 ore
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

Mai multe pene de curent înregistrate în Ucraina după ultimul bombardament rusesc

Ziua Constanta acum 20 minute
Rusia a atacat în noaptea de vineri spre sâmbătă cu rachete şi drone instalaţii energetice şi echipamente militare furnizate de statele occidentale Ucrainei, ca represalii în urma atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor ruseşti, a transmis Minister

Ilona Brezoianu și Andrei Alexandru s-au căsătorit! Primele imagini de la eveniment. VIDEO

Cancan acum 3 ore
Ilona Brezoianu a spus marele „DA” în fața ofițerului de stare civilă! Coprezentatoarea emisiunii Neatza de Weekend și partenerul de viață formează un cuplu de aproximativ doi ani, iar astăzi au făcut marele pas. Chiar dacă actrița a fost foarte dis

Un șofer băut și drogat i-a pus pe jar pe polițiștii din Capitală. Tânărul s-a aruncat în râul Dâmbovița FOTO

Adevarul acum o ora
Șoferul în vârstă de 37 de ani nu a oprit mașina la semnalul polițiștilor, după ce a trecut pe roșu la semafor.

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum 5 ore
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

BREAKING | Cântărețul Florin Decuseară a murit, la doar 46 de ani, după ce a căzut de la 10 metri înălțime

Cancan acum 4 ore
Florin Decuseară s-a stins din viață la doar 47 de ani. Cunoscutul artist a căzut de la 10 metri înălțime și timp de câteva zile s-a luptat să trăiască. El a stat intubat și ventilat mecanic. Din nefericire, corpul lui a cedat. Accidentul de muncă a

Vremea

București
acum

34°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

32°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/28°
mar.

17°/27°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

34°
sâm.

20°/34°
dum.

18°/27°
lun.

18°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

37°
sâm.

20°/37°
dum.

19°/31°
lun.

18°/31°
mar.

18°/32°