Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei ani de la cel mai răsunător faliment din istorie. Au greşit Isărescu şi guvernanţii prognoza?

Publicat in Adevarul, joi 15 septembrie 2011 ·

În urmă cu trei ani, în 15 septembrie 2008, falimentul uneia dintre cele mai mari bănci din lume, Lehman Brothers, a provocat declanşarea crizei economice mondiale.

La acel moment, toamna lui 2008, economiştii şi autorităţile din România trăiau încă un vis frumos. Visul avea să se sfârşească tragic în 2009, scrie Wall-Street.ro într-o amplă analiză.

2008 a fost unul bun pentru economia României şi plin de speranţe pentru politicieni şi economişti deopotrivă, în contextul în care creşterea economică a fost de peste 7%.

Data de 15 septembrie avea să rămână în istorie, din cauza falimentului băncii de investiţii Lehman Brothers. În pofida turbulenţelor de pe bursele internaţionale, dar şi a panicii din piaţa de capital locală, nu era nimeni care să prevadă duşul rece la care avea să fie supusă economia României în 2009.

Ministrul de Finanţe de atunci, Varujan Vosganian, afirmă că “nimeni nu şi-ar fi imaginat că în 2009 va fi recesiune”.

În toamna lui 2008, Comisia Naţională de Prognoză (CNP) estima un avans al PIB-ului de 6% în 2009. Totodată, Comisia Europeană recunoştea că economia României este supraîncălzită, dar nu lua în calcul o aterizare brutală.

Isărescu şi creşterea economică

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu vorbea, în noiembrie 2008, de o creştere economică de 3% şi 6%, "depinzand foarte mult de cât de înţeleaptă va fi componenta politică şi cât de corect va fi diagnosticul".

Deşi agenţiile de rating au plasat România pe lista neagră, optimismul guvernatorului Mugur Isărescu a rezistat şi în martie 2009, când Fondul Monetar International (FMI) şi-a revizuit în scădere prognoza de creştere pentru România, până la un minus 4%.

“Este credinţa mea, cu riscul de a apărea mâine pe prima pagină, că România va rămâne în zona pozitivă (de creştere economică - n.r.)", declara atunci

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Buzău Femeie dată dispărută, găsită decedată într-un canal de irigații

Ziua Constanta acum o ora
Femeia în vârstă de 50 de ani dată dispărută în zona unui canal de irigaţii în noaptea de joi spre vineri a fost găsită decedată de către pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău. Femeia în vârstă de 50 de ani dată

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum o ora
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 5 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 7 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Israelul afirmă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete ale Hezbollah în Liban

G4Media acum o ora
Armata israeliană a declarat sâmbătă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete în sudul Libanului, de unde mişcarea şiită Hezbollah lansează rachete împotriva Israelului în sprijinul grupării palestiniene Hamas, aliatul său din Gaza, relatează A

Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare

Mediafax acum 50 minute
Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene. Autorităţile ucrainene au cerut aliaţilor şi reprezentanţilor ONU să monitorizeze centralele nucleare.

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 5 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Bătaie în spital, între două familii din Pantelimon - Între bătaia din stradă, în Pantelimon. şi scandalul din spital au trecut 40 de minute/ Care sunt cauzele conflictului

News.ro acum 16 minute
Poliţia Ilfov a identificat, imediat după bătaia în stradă care a avut loc, sâmbătă, în localitatea Pantelimon, trei persoane implicate în scandal. După 40 de minute, o parte dintre cei implicaţi au luat cu asalt Unitatea de Primiri Urgenţe a Spital

Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor cu rază scurtă de acţiune livrate Rusiei - surse

News.ro acum 5 ore
Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor balistice cu rază scurtă de acţiune în legătură cu care Washingtonul a acuzat săptămâna trecută Teheranul că le-a livrat Rusiei pentru a le utiliza împotriva Ucrainei, potrivit a trei surse care

Vremea

București
acum

21°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

16°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

19°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°