Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raport şocant privind Spitalul de Urgenţă Galaţi: "Managementul defectuos" şi "încălcarea legii" au omorât doi oameni!

Publicat in Adevarul, joi 15 septembrie 2011 ·

Raportul a fost întocmit de o comisie de la Ministerul Sănătăţii, în urma unei anchete prinvin moartea a doi pacienţi, după ce a contractat o infecţie în interiorul spitalului gălăţean. S-a cerut Colegiului Medicilor să stabilească vinovăţia nominal.

Comisia de control a Ministerului Sănătăţii a prezentat astăzi ministrului Sănătăţii concluziile privind verificările efectuate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf.Apostol Andrei" Galaţi.

Conform raportului de control, au fost depistate mai multe deficienţe în ceea ce priveşte managementul unităţii sanitare, dar şi a respectării prevederilor legislative privind prevenirea şi controlul infecţiilor nosocomiale.

În ceea ce priveşte mangementul unităţii sanitare, reprezentanţii comisiei de control au constat că nu a fost elaborat şi implementat Programul de dezvoltare a sistemului de control managerial, lipsa acestuia conducând la deficienţe în organizarea şi desfăşurarea activităţilor la nivelul spitalului. De asemenea, s-a constatat că nu au fost respectate prevederile Ordinului MSP nr. 916/2006 privind Prevenirea şi Controlul Infecţiilor Nosocomiale. Unitatea sanitară a organizat defectuos Serviciul de Prevenire şi Control a Infecţiilor Nosocomiale (încadrarea personalului, completarea fiselor de post). Nu sunt respectate prevederile privind depistarea, înregistrarea şi raportarea corectă a infecţiilor nosocomiale şi nu a fost efectuat controlul stării de purtător pentru personalul medical şi de îngrijire în anul 2011.

În ceea ce priveşte managementul cazurilor, Comisia de control a Ministerului Sănătăţii consideră că cele trei cazuri asistate în secţiile de neurochirurgie şi ATI din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf.Apostol Andrei" Galaţi pot fi încadrate ca infecţii nosocomiale cu Acinetobacter spp.(Baumanii).

Comisia Ministerului Sănătăţii a recomandat mai mu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

Ilie Bolojan a anunțat ce va conține al doilea pachet de măsuri fiscale

Mediafax acum 25 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, în fața Parlamentului, ce măsuri va include al doilea pachet ce vizează reducerea deficitului bugetar. Printre altele, măsurile urmăresc reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat. Di

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 3 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Un oficial rus a murit în timpul unei întâlniri la Ministerul Transporturilor, după ce ministrul de resort a fost demis de Putin și s-a sinucis

HotNews acum 35 minute
Șeful adjunct al Departamentului de Administrare a Proprietăților din cadrul lui Rosavtodor, Andrei Korneiciuk, a murit în clădirea Ministerului Transporturilor din Rusia, pe strada Staraya Basmannaya din Moscova, relatează Meduza, citând informații

Incendiu agresiv izbucnit la un depozit de detergenți din incinta fostei fabrici Fortus, în Iași

Mediafax acum 9 minute
Echipaje ale Detașamentului 2 de Pompieri Iași intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un depozit de detergenți situat în incinta fostei fabrici Fortus, pe Șoseaua Nicolina, municipiul Iași. Pompierii transmit că incendiul afect

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Percheziţii la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea într-un dosar de corupţie / Sunt vizaţi medicii de la Neuropsihiatrie Infantilă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Procurorii şi ofiţerii anticorupţie din Vâlcea efectuează luni percheziţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea în cadrul unui dosar de corupţie, transmite Agerpres. Urmărește cele mai

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

31°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°