Dinamoviştii sunt afară din Europa League, dar nici campionatul nu pare să-i intereseze prea mult. Pentru derby-ul de duminică din "Ştefan cel Mare", cu Rapid, Dinamo a vândut doar 258 de bilete!
Începută de trei zile, vânzarea biletelor pentru Dinamo - Rapid decurge dezamăgitor pentru oficialii roş-albi. De luni până aseară, la ora 18:00, când s-au închis casele de bilete, se vânduseră doar 258 de tichete! În condiţiile în care în fiecare zi programul de comercializare a tichetelor a fost de la ora 10:00 la 18:00, rezultă aproximativ 11 bilete vândute la fiecare 60 de minute.
I-a speriat preţul?
La cele trei meciuri pe care le-au disputat până în prezent în "Groapă", dinamoviştii au ales atent preţul. Dacă în Europa League, cu Varazdin şi Vorskla, un tichet de intrare la peluze costa 10 lei, la cel cu Oţelul, partidă ce a venit imediat după umilinţa cu ucrainenii din Poltava, preţul a fost unul incredibil: 2 lei! De data aceasta, şefii "câinilor" au plusat, astfel că un bilet la peluze, cel mai ieftin adică, are un preţ imens comparativ cu cele din jocurile precedente din acest sezon: 25 de lei.
Acum doi ani au fost doar 6.000
În anii trecuţi, meciurile cu Rapid însemnau cel mai important moment pentru fanii dinamovişti, dacă exceptăm duelurile cu Steaua şi partidele din cupele europene. În ultimii cinci ani, cea mai mică asistenţă la un derby cu giuleştenii a fost de 6.000 de spectatori, în sezonul 2009-10, în timp ce sezonul trecut, meciul cu vişiniii a strâns 10.000 de "câini" în tribune.
Dinamo are şi un precedent periculos, care datează din sezonul trecut. Pentru meciul cu Astra, din etapa a 18-a, au vândut doar 90 de bilete!
3,441 este media spectatorilor înregistrată în sezonul trecut la meciurile lui Dinamo de pe teren propriu din Liga I
Dinamoviştii sunt afară din Europa League, dar