Abia a început noul an şcolar de câteva zile, iar în Iaşi s-au şi înregistrat două cazuri de adolescenţi ce au ajuns la spital din cauza consumului de droguri uşoare. Sursa: ADI PÎCLIŞAN
După ce la sfârşitul orelor au consumat plante etnobotanice şi marijuana, doi adolescenţi au fost aduşi în stare gravă la Spitalul de Pediatrie “Sfânta Maria" din Iaşi.
Un baiat în vârstă de 15 ani, din Iaşi, a fost adus la spital pentru îngrijiri medicale după ce a fost găsit zăcând pe stradă de un vecin.
Potrivit medicului, după orele de curs, băiatul a fost servit de un fost coleg de şcoală cu o ţigară confecţionată manual. După câteva fumuri, adolescentul a acuzat stări de ameţeală după care s-a prăbuşit pe caldarâm. Speriat, prietenul acestuia a fugit. Un vecin care trecea prin apropriere a sunat la 112 pentru a chema o ambulanţă ca să îl ducă la spital. În prezent, starea băiatului este stabilă.
Recidivist la consumul de tigări din plante etnobotanice
Tot la spital a ajuns şi un băiat de 16 ani din judeţul Bacău. El a povestit că a fost servit cu o ţigară în timp ce se afla în parc cu colegii. După ce a fumat ţigara de marijuana, băiatul a început să delireze. Mama acestuia spune că nu este prima oară când el consumă astfel de ţigări, fapt confirmat şi de analizele toxicologice.
Dr. Burlacu susţine că, după stabilizare, adolescentul va fi redirecţionat spre Spitalul de Neuropsihiatrie 'Socola' pentru tratament de specialitate.