Deţinătoarea Ligii Europa a dominat autoritar duelul contra \"minerilor\" din Doneţk, însă antrenorul român nu recunoaşte nici acum meritele adversarului. Sursa: PHOTO
În cazul lui Mircea Lucescu, valoarea de antrenor este direct proporţională cu lipsa lui de fair-play. Aureolatul tehnician român n-a catadicsit să admită că a greşit nici după înfrângerea suferită marţi seară, în grupele Ligii Campionilor, considerându-se, ca de obicei, victima arbitrilor.
În prima etapă din faza grupelor, "minerii" de la Şahtior Doneţk nu le-au făcut faţă, în deplasare, "dragonilor" de la FC Porto, deţinătorii Ligii Europa, pe care i-au condus cu 1-0, dar în faţa cărora s-au plecat până la urmă, scor 1-2, terminând jocul cu doi oameni în minus.
Portughezii au ratat inclusiv un penalty, însă balanţa s-a înclinat în momentul în care "centralul" german Felix Brych l-a eliminat corect pe Rakiţki, în minutul 40 (a doua eliminare a survenit, la fel de just, în minutul 80). În timp ce fundaşul său părăsea terenul, "Il Luce" îl certa de mama focului în văzul camerelor de luat vederi, atitudinea putând fi considerată un semn că, în sinea lui, antrenorul îl consideră vinovat pentru eliminare pe Rakiţki, nu pe Brych. Totuşi, după joc, "Il Luce" a avut alt discurs, îndreptat împotriva arbitrului de centru.
17-3 la şuturi spre poartă
Statistica de pe site-ul UEFA este de partea lusitanilor, la care Cristi Săpunaru a lipsit (accidentat). Porto a avut 17 acţiuni încheiate cu şuturi spre poartă, spre deosebire de cele numai trei ale ucrainenilor. Raportul şuturilor pe poartă a fost mai echilibrat: 6-4, numai că Porto a avut ocazii clare: trei bare şi un penalty ratat! Singurele capitole la care oaspeţii au avut avantaj au fost cartonaşele (4-1 la "galbene" şi 2-0 la "roşii").
Toate detaliile n-au contat nici cât o ceapă degerată pentru "Il Luce", care a contestat putern