Las Vegas-ul ca Las Vegas-ul: o destinaţie de vacanţă devenită clişeu pentru familii, cupluri, tineri sau bătrîni deopotrivă, unde te minunezi de încăpăţînarea cu care dezvoltatorii au construit palate de carton şi neon în deşert. Iar în timp ce te minunezi, eşti literalmente întors cu capul în jos să-ţi iasă banii din buzunare. Unii te mai şi scutură. Pe scurt, cam asta a fost prima mea impresie ca vizitator al fabuloasei capitale a jocurilor de noroc şi distracţiei împreună cu prietenii şi familia.

Nimerisem în august, cînd căldura era mare şi toate aparatele de aer condiţionat huruiau gata să-şi dea duhul, în timp ce emanau dogoare pe bulevardul de asfalt încins. Seara era mai plăcut şi îndrăzneam să ieşim la plimbare, dar tot ne moleşeam pînă ajungeam de la un cazinou la altul. Apoi ne pierdeam prin labirinturile luminate feeric în care magazine de lux şi săli de jocuri se suprapuneau în larma de muzică şi limbi dezlegate de cocktailuri în sonde ridicol de lungi pe care mulţi le purtau legate de gît. Tot aventurîndu-ne aşa, ne rătăceam temporar, găseam un restaurant şi beam o bere, apoi descopeream o ieşire şi păşeam iar pe trotuarul fierbinte pînă la următorul punct de interes. Eram în vacanţă.

DE ACELASI AUTOR Indispensabilii în dungi cu stele Blugii de la Vincenţiu Opinii americane Nesimţire made in USA Desigur, în a treia zi de şedere, ideea de a vizita Marele Canion (Grand Canyon) a fost unanim aprobată. Cu toţii ne bucuram să ieşim puţin la piatră seacă (de iarbă verde nu se punea problema) şi să vedem celebra punte de sticlă suspendată ca-n basme deasupra abisului. Din Las Vegas pînă la Puntea Suspendată (Grand Canyon Skywalk) e cale de vreo trei ore şi ceva cu maşina, dar se poate ajunge şi mai repede cu avionul sau elicopterul. Am optat pentru a doua variantă. Ca să ne mai rămînă timp seara să mai tragem de manete în sălile de jocuri –