Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a declarat, joi, la Cotroceni, că este foarte mulţumit că prezenţa comunităţii române în Italia se consolidează, în pofida oricăror alte tentaţii xenofobe, informează Mediafax.
"În aceşti ani, putem să spunem 20, 15, 10 ani, nu numai că am colaborat dar, ca să spunem aşa, practic, ne-am întrepătruns, ne-am confruntat cu un fenomen extraordinar, de pătrundere a întreprinzătorilor italieni în Romania, iar această iniţiativă atât de răspândită, atât de consistentă, a contribuit la creşterea ţării dumneavoastră şi a contribuit şi la dezvoltarea economiei italiene şi, în acelaşi timp, am avut un flux de lucrători români în Italia, care, de acum, practic, în mod esenţial, au depăşit un milion", a declarat Giorgio Napolitano, aflat într-o vizită de stat în România.
El a mai spus că aceste aspecte au făcut autorităţile italiene şi române să "trăiască împreună problemele respective" şi să privească în comun spre o optică comună a problemelor care privesc nu numai Italia, ci şi România, dar mai ales toate statele membre ale Uniunii Europene.
"Noi suntem foarte multumiţi de faptul că prezenţa comunităţii române în Italia se consolidează, în ciuda oricăror alte tentaţii xenofobe, se consolidează, evident, cu respectarea legilor ţării noastre, cu garanţia pentru imigranţii români că li se respectă drepturile pe care le au, nu numai de partea lor şi, mai ales, pentru respectul ţării noastre, al Constituţiei ţării noastre, şi suntem convinşi că este important, evident, să ne îndreptăm către o integrare tot mai strânsă, cu respectarea tradiţiilor proprii ale românilor care trăiesc în Italia, ale tradiţiilor pe care le aduc cu ei din ţara lor, inclusiv tradiţiile religioase, şi sunt încântat pentru faptul că foarte recent am putut să semnez un act de recunoaştere a Bisericii Ortodoxe Române în Italia", a mai spus şeful sta