Evocînd deseori tema insomniilor sale, Cioran spunea că timpul n-ar mai avea sens dacă omul nu ar dormi. Dacă am fi obligaţi la o eternă stare de veghe, viaţa noastră ar fi o linie lungă şi monotonă, fără gustul reînceputului. Din fericire, somnul din timpul nopţii ne fragmentează viaţa şi ne dă gustul plăcut al reluării ciclului de viaţă. De cîte ori nu ne spunem că „de mîine“ vom fi altfel, eventual mai buni, mai generoşi, mai atenţi cu ceilalţi. Pentru a-şi menţine această iluzie că totul este posibil, omul şi-a mai fragmentat timpul în săptămîni, în luni, în ani... De cîte ori nu ne spunem că „de luni încolo“ totul va fi altfel... Sau începînd de „luna viitoare“. Sau, şi mai bine, de pe întîi ianuarie încolo...
În Franţa, această fragmentare mai conţine o verigă, una enormă, esenţială, poate singura cu adevărat importantă: la rentrée. Limba română nu dispune de un echivalent pentru acest cuvînt francez care înseamnă de fapt reluarea activităţii generale, a vieţii de zi cu zi, a ritmului ordinar (şi chiar banal) de viaţă după vacanţele de vară. În Franţa însă, acest cuvînt ţine de o întreagă stare de spirit, el este acompaniat de o gigantică mişcare a societăţii, de o deplasare fizică în spaţiu a cîtorva milioane de persoane. Cuvîntul are şi ceva magic pentru că degajă, doar la simpla pronunţare, un fel de febrilitate. Dacă anii calendaristici încep pe întîi ianuarie, anul real, anul activ, anul civic, anul profesional începe în primele zile ale lunii septembrie, odată cu „la rentrée“. Francezii îşi urează, altfel, la început de septembrie, bonne rentrée, tot aşa cum pe întîi ianuarie îşi spun bonne année. Iar oamenii politici şi patronii multor întreprinderi organizează pour la rentrée cîte o conferinţă de presă, ca să-şi remobilizeze trupele şi să le înmîneze „foaia de parcurs“ pentru perioada care va dura pînă la viitoarele... vacanţe de vară.
