În comuna Râciu urmează să fie împăduriţi 113 hectare de teren, iar lucrările de pregătire a terenului au început în luna mai.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Cristian Chirteş a afirmat ieri că acţiunea de împădurire ar putea fi întreruptă deoarece firma ce execută lucrările ar putea intra în incapacitate de plată. „La Râciu împădurirea merge bine, pe teren s-a împrejmuit, s-au făcut gărduleţe, s-a terasat, s-a mobilizat solul, însă din păcate trenează decontarea de la nivelul Administraţiei Fondului de Mediu. Problema este la Bucureşti. Mai repede se pare că merge lucrarea în teren, decât un dosar care se schimbă prin anumite birouri. Proiectul de la Râciu are o valoare de peste 2,7 milioane lei, primele decontări fiind în jur de 100.000 lei şi urmează ca în această toamnă să mai decontăm încă aproape 700.000 lei. Dar, de asemenea solicităm Ministerului să grăbească aceste decontări. Firma riscă să intre în incapacitatea de plată. Dacă nu încep decontările pentru lucrările anterioare de pregătire a solului şi de împrejmuiri, firma nu va mai continua”, a declarat Cristian Chirteş.
Suprafaţa degradată de 113 ha se va împăduri cu peste 15 specii de arbori şi arbuşti, acţiunea de împădurire fiind programată pentru lunile octombrie-noiembrie. Ministrul Mediului Borbely Laszlo a promis că în cursul săptămânii viitoare firma care execută lucrările de împădurire îşi va primi datoriile. „Au fost unele probleme care trebuiau clarificate pentru că erau probleme de proiect. Au fost clarificate. Îşi vor primi banii”, a declarat Borbely Laszlo.
În comuna Râciu urmează să fie împăduriţi 113 hectare de teren, iar lucrările de pregătire a terenului au început în luna mai.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Cristian Chirteş a afirmat ieri că acţiunea de împădurire ar putea fi întreruptă deoarece firma ce execută lucrările ar putea in