Reproşurile oficialilor de la Bruxelles îşi pierd însă până şi ecoul în sălile noastre de judecată. Aici, legea pământului funcţionează în continuare, un stat în statul şmecherilor. Dreptatea nu se face nici măcar cu paloşul, ci se împarte însoţită de arginţi. „Felia" de dreptate are preţ, se cântăreşte, se împachetează. De multe ori, în văzul lumii.
Se spune că există o singură picătură care umple paharul. Al amărăciunii, al răbdării, al tristeţii. În realitate însă, descoperim de multe ori că loc pentru alte şi alte picături este destul. Adică, mai e mult până la românescul capăt al răbdării. Iar asta este cea mai mare suferinţă prin care poate trece un om. Prin asta trece, neîncetat, o femeie al cărei nume le este cunoscut multor timişoreni, Aurelia Grămescu. În urmă cu trei ani, fiul ei a fost spulberat pe trotuar, de Adrian Cocoană, care se afla la volanul unui Ferrari.
Procesul lui Cocoană, acuzat de omor din culpă pentru fapta sa, a devenit itinerant, mutându-se (o decizie care a trezit multe controverse la vremea respectivă) de la Timişoara la Craiova. În urmă cu aproape un an, magistraţii l-au condamnat la patru ani de închisoare cu executare, iar acum judecătorii Curţii de Apel Craiova urmează se decidă, definitiv şi irevocabil, pedeapsa pentru fapta lui Cocoană. Însă, aşa cum se aştepta până şi mama victimei, procesul programat pentru 12 septembrie a început cu o amânare, pentru ca inculpatul să-şi poată pregăti apărarea. După trei ani de proces, acest motiv a sunat ca o batjocură pentru mama tânărului ucis la 28 de ani. Paharul amărăciunii acestei femei s-a revărsat demult, iar încă o picătură de otravă prelungeşte agonia. Nimic nu tulbură însă apele întunecate ale justiţiei noastre.
Procesele de finalitatea cărora depinde nu numai soarta vicitmelor sau a agresorilor, ci şi imaginea României în Europa. Din perspectiva unor ast