Explicaţie Foto: Alexandru Petru Frătean, copreşedinte USL
USL Mureş a stabilit 39 de comune în care vor avea candidaţi şi liste comune la alegerile locale din 2012. Anunţul a fost făcut public ieri de către Alexandru Frătean (PSD), Ciprian Dobre (PNL) şi Dinu Socotar (PC). Din cele 39 de comune, în 22 candidatul va fi desemnat de PSD, restul revenind celor de la ACD. În toate cele 39 de comune actualii primari aparţin PNL şi PSD, aceştia fiind cel mai probabil şi cei care vor candida la alegerile din 2012. De asemenea, USL va prezenta liste comune penstru Consiliile Locale a celor 39 de unităţi administrativ-teritoriale. „Vom avea candidaţi unici şi liste unice peste tot unde se poate, sperăm să fie cât mai puţine excepţii de la această regulă. În această toamnă vom finaliza analiza pentru toate comunele, oraşele şi municipiile din judeţul Mureş. Primarii actuali, la comunele la care am finalizat analiza, vor fi cei care vor candida la alegerile din 2012, dacă nu apar incidente pe care nu le putem prevedea”, a declarat Alexandru Petru Frătean. Astfel, potrivit datelor făcute publice până în prezent, PSD va avea candidaţi la funcţia de primar a comunelor: Albeşti, Batoş, Băgaciu, Băla, Beica de Jos, Corisânmărtin, Cristeşti, Cuci, Fărăgău, Grebenişu de Câmpie, Ibăneşti, Iclănzel, Ideciu de Jos, Lunca, Miheşu de Câmpie, Ruşii Munţi, Sâncraiu de Mureş, Sânpetru de Câmpie, Solovăstru, Stânceni, Suseni şi Tăureni. De cealaltă parte, ACD va desemna candiaţii pentru primăriile din: Apold, Band, Bichiş, Breaza, Cozma, Crăieşti, Cucerdea, Deda, Gurghiu, Lunca Bradului, Nadeş, Ogra, Răstoliţa, Sînger, Valea Largă, Vătava şi Zau de Câmpie.
Explicaţie Foto: Alexandru Petru Frătean, copreşedinte USL
USL Mureş a stabilit 39 de comune în care vor avea candidaţi şi liste comune la alegerile locale din 2012. Anunţul a fost făcut public ieri de către Alexandru F