Ministrul muncii Sebastian Lăzăroiu consideră că discreţia în privinţa detaliilor vizitei preşedintelui Traian Băsescu în Statele Unite a fost o strategie corectă a Cotroceniului. În opinia sa, dacă s-a păstrat secretul în privinţa anumitor momente nu înseamnă că a fost o vizită de mâna a doua.
"Efectele vizitei sunt cele care ar fi trebuit să conteze, nu că ar fi fost ţinută în secret. A fost o strategie de comunicare, cred eu, corectă pentru că, după obiceiul presei de la noi, dacă faci publice multe detalii înainte, toată lumea se focalizează pe micile detalii şi nu pe evenimentul real. Şi acesta este evenimentul real, s-a semnat tratatul legat de scutul antirachetă, asta e ce trebuie reţinut din această vizită", a declarat Lăzăroiu, la Interviurile Gândul.
El a precizat că semnarea acordului privind scutul antirachetă este "încununarea multor ani în care România s-a dovedit un partener loial în cadrul NATO şi un partener loial şi cu Statele Unite". "România beneficiază acum de cel mai înalt grad de siguranţă din istoria ei", a mai spus Lăzăroiu.
Ministrul muncii Sebastian Lăzăroiu consideră că discreţia în privinţa detaliilor vizitei preşedintelui Traian Băsescu în Statele Unite a fost o strategie corectă a Cotroceniului. În opinia sa, dacă s-a păstrat secretul în privinţa anumitor momente nu înseamnă că a fost o vizită de mâna a doua.
"Efectele vizitei sunt cele care ar fi trebuit să conteze, nu că ar fi fost ţinută în secret. A fost o strategie de comunicare, cred eu, corectă pentru că, după obiceiul presei de la noi, dacă faci publice multe detalii înainte, toată lumea se focalizează pe micile detalii şi nu pe evenimentul real. Şi acesta este evenimentul real, s-a semnat tratatul legat de scutul antirachetă, asta e ce trebuie reţinut din această vizită", a declarat Lăzăroiu, la Interviurile Gândul.
El a precizat că semnarea acordu