Ajunsă la o maturitate pe care doar festivalurile şi vinurile bune şi-o permit, dacă au condiţiile necesare, Festivalul Internaţional „George Enescu“ – cea mai complexă şi mai bogată manifestare culturală românească – împlineşte în această toamnă douăzeci de ani. O vîrstă la care, vrînd-nevrînd, patronii au trebuit să pluseze, din simplul motiv că magia există. Nu ştiu cîte milioane se adună la subtotal, dar rezultatul e un program consistent şi variat, garnisit cu nume pe care orice organizator de pe mapamond şi le-ar dori pe afiş.

Toamna este, prin definiţie, deopotrivă anotimpul abundenţei şi al culorilor, şi probabil că organizatorii au ţinut cont de asta. Astfel, programul artistic propriu-zis este susţinut puternic de noua identitate de brand, un exerciţiu cromatic foarte inspirat. Mult peste ce se face pentru brandul de ţară – dacă-mi este permis. La urma urmei, Festivalul „George Enescu“ este unul dintre puţinii ambasadori eleganţi pe care-i putem trimite prin lume, unul mai eficient decît orice reclamă cu poiene şi mînăstiri rulată pe Discovery. Avem, aşadar, şase secţiuni majore distincte, ordonate după un algoritm de culori care se regăseşte şi în aburii pastelaţi de pe programe şi materiale publicitare. În continuare, un ghid, policrom la rîndul lui, despre tot ceea ce cred că n-ar (fi) trebui(t) să rataţi.

Verde praz – Mari orchestre ale lumii

DE ACELASI AUTOR Întoarcerea Olandezului Zburător Campionatul Mondial de jazz în aer liber "Nu sînt interesat de perfecţiune, ci de precizie" - interviu cu pianistul Nik Bärtsch Relatare din beciul cu jazz Concertul de deschidere a festivalului, cel susţinut de Residentie Orkest (Filarmonica din Haga) pe 1 septembrie, a purtat această culoare şi a propus două lucrări de marcă, semnate de George Enescu (Simfonia nr. 1) şi Dimitri Şostakovici (Simfonia nr. 10). Pentru amatorii de coincidenţe,