Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful ITM Timiş a cerut şpagă pentru a dona PDL-ului

Publicat in Romania Libera, joi 15 septembrie 2011 ·

Şeful ITM Timiş, Cornelia Corescu, reţinută pentru trafic de influenţă, este acuzată de DNA că a cerut suma de 10.000 de lei de la administratorul unei firme indicând ca banii să fie donaţi pentru organizaţia judeţeană a Partidului Democrat Liberal, informează Mediafax.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Timişoara îi cercetează în acest dosar pe Cornelia Corescu, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş, pentru trafic de influenţă şi două infracţiuni de instigare la fals intelectual în scopul ascunderii comiterii infracţiunii de trafic de influenţă, precum şi pe Vasile Medeşan, pentru trafic de influenţă

Anchetatorii au stabilit că, în perioada iulie-august, Corescu, în calitate de inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş, prin intermediul lui Vasile Medeşan, i-a pretins unui denunţător, administrator la o societate comercială, suma de 10.000 lei, indicându-i ca banii să fie achitaţi ca donaţie pentru organizaţia judeţeană de partid din care aceştia făceau parte (Partidul Democrat Liberal), se arată într-un comunicat de joi al DNA.

În schimb, Cornelia Corescu urma să intervină la funcţionari din subordinea sa, asupra cărora avea influenţă, pentru a-i determina să nu aplice firmei denunţătorului sancţiunile contravenţionale corespunzătoare referitoare la încălcarea legislaţiei muncii, pentru o serie de nereguli constatate.

Întrucât denunţătorul nu a achitat decât 1.000 lei din suma pretinsă, Cornelia Corescua dispus ca o angajată din subordine să înlocuiască procesul verbal iniţial cu un altul în care se consemnau împrejurări nereale ce ar fi atras sancţiuni mai aspre. Totodată, acuzata a condiţionat renunţarea la sancţiunile aplicate de depunerea, de către denunţător, a întregii sume de bani pretinse iniţial. În acest context, inculpata a dispus înregistrarea în ev

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat în la Schengen. Sorin Grindeanu explică ce se va întâmpla cu transportatorii, pe calea rutieră și ferată, din 1 ianuarie 2025

Libertatea acum 53 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat, joi, ce se va întâmpla cu transportatorii rutieri, cu circulația trenurilor și la vamă, din 1 ianuarie 2025, atunci când România va adera pe deplin la spațiul Schengen.

Eurial Invest, livrează peste 550 de maşini către Grupul Cris-Tim

Mediafax acum o ora
Eurial Invest, dealer oficial al mărcilor Peugeot, Citroën, DS şi Opel îşi consolidează divizia de B2B semnând un parteneriat de un an şi jumătate cu Grupul Cris-Tim, unul dintre cei mai importanţi jucători din industria FMCG din România. Astfel, o

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Cancan acum o ora
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european! UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea deveni

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

Donald Trump sărbătorește demisia șefului FBI. „E o zi mare pentru America”

Gandul acum 21 minute
Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că demisia directorului FBI, Christopher Wray, este o „zi mare pentru America”. De asemenea, Trump l-a prezentat pe candidatul său pentru această funcție, Kash Patel, drept „cel mai calif

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 2 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

Reacțiile politicienilor români după aderarea la spațiul Schengen terestru: „Un gest de dreptate”

HotNews acum o ora
Mai mulți politicieni au reacționat, joi, și au salutat aderarea deplină a României la spațiul Schengen ca „un gest de dreptate” și „o decizie meritată” „România a îndeplinit condițiile tehnice de 12 ani să intre în Schengen! Votul de azi e un gest

Fostul director general al CAS Maramureş, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită în formă continuată / E acuzat că ar fi primit bani pentru a favoriza anumite firme la încheierea de contracte cu instituţia pe care o conducea

News.ro acum 2 ore
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis-o în judecată pe Carmen Eleonora Prodan, fost director general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (9 acte materiale).

CNA a decis întreruperea emisiei Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis întreruperea emisiei Realitatea în seara zilei joi, 12 noiembrie, începând cu ora 19.00, din cauza încălcări grave ale legislației audiovizuale. Știre în actualizare ”Consiliul Național al Audioviz

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°