Ce era mai potrivit să fac în timpul unui zbor transoceanic de şapte ore, apoi într-un alt zbor, de trei ore, care urma să mă aducă acasă? Parcurgerea revistelor oferite de compania aeriană cu care călătoream nu mi-a luat mai mult de zece minute. Greu dai în ele peste ceva care să-ţi oprească atenţia. Există, la unele companii, bunul obicei de a ţi se oferi ziare proaspete. N-am avut această şansă şi, oricum, nici aceste ziare nu-ţi pot opri atenţia mai mult de vreo 20 de minute. Laptopul îl lăsasem acasă, iPad încă nu-l asimilasem. Ştiam însă, din situaţii similare anterioare, că este bine să am cu mine ceva pe gustul meu, de citit şi de reflectat. Numai că, de această dată, lucrurile au luat o altă turnură.
În zborul de şapte ore, locul meu era lîngă o mamă cu un copil de vreo doi-trei ani, în braţe. Imediat mi-am adus aminte de frecventele situaţii în care un copil de această vîrstă reuşeşte să deranjeze, prin ţipete şi plîns. Speranţa mea de a citi în linişte ceea ce aveam cu mine sau, pur şi simplu, de a dormi se destrămă. Mă bătea gîndul să-mi găsesc un alt loc. Numai că alt loc nu exista, avionul era plin.
DE ACELASI AUTOR Unsprezece Cine este pe bancnota de 10 lei? De la derapajele televiziunii la carenţele programelor de învăţămînt Între citate şi citări După vreo jumătate de oră de la decolare, mi-am dat însă seama că scenariul pesimist pe care-l construisem nu se confirma. Devenisem curios să înţeleg cum anume reuşeşte tînăra mamă să-şi ţină pruncul într-o linişte aproape ireală. M-am lămurit. Fiecare călător avea în faţa sa un ecran pe care, cu o telecomandă care-ţi oferea o alegere, puteai obţine, eventual, ceva care să te intereseze. Nu intenţionam să folosesc această posibilitate, mă pregăteam pentru lecturile pe care mi le planificasem. Privirea mi-a alunecat însă spre copilul de lîngă mine. Mama sa reuşise să găsească ceva care să-l
