(apărut în Dilemateca, anul III, nr. 31, decembrie 2008)

În anul 2006 a apărut la editura pariziană Flammarion o carte-album, alcătuită de Laure Adler şi Stefan Bollman, cu un titlu incitant: Les femmes qui lisent sont dangereuses (Femeile care citesc sînt primejdioase). Bogatul corpus de imagini, acoperind secolele XIV-XX, dezvăluie o terra incognita: practicile lecturii feminine în societăţile de altădată. Deşi domeniul istoriei practicilor de lectură este în continuă expansiune, studiile care analizează habitus-urile lecturii în mod diferenţiat pentru cititorii bărbaţi, respectiv femei sînt încă la început. Distincţiile de gen se manifestă şi în ceea ce priveşte experienţa lecturii, împărţind "comunitatea interpretativă" într-un lectorat masculin şi unul feminin. Lectura feminină a fost multă vreme un loc al tensiunilor şi al clivajelor, o sursă de anxietate pentru bărbaţi sau pretext de manifestare a fantasmelor acestora. O femeie care citeşte în singurătate este pîndită de o mulţime de primejdii şi constituie o ameninţare pentru ordinea socială. Începînd cu ultimele decenii ale secolului al XVII-lea şi pînă tîrziu spre finalul secolului al XIX-lea, reprezentările lecturii feminine au fost negative, anatema fiind aruncată nu numai de discursul teologic ci şi de cel literar, artistic şi medical. Lectura feminină nu era încurajată; dimpotrivă, a fost denunţată ca suspectă, culpabilă şi foarte periculoasă.

Transformarea practicilor de lectură şi alfabetizarea feminină

Istoricul german Rolf Engelsing a fost primul care a vorbit despre "revoluţia lecturii" (Leserevolution), care ar fi început în Europa vestică, în Germania şi Franţa, la mijlocul secolului al XVIII-lea. Aceasta s-a datorat unor condiţii obiective: creşterea şi diversificarea producţiei de carte tipărită, scăderea preţurilor, răspîndirea formatelor mici, de buzunar, progrese