Arhitectura funerară desemnează o categorie de obiecte aflate la graniţa între sacru şi profan, între etern şi efemer. Monumentele funerare se întrupează ca forme materiale, arhitectonice, ale memoriei, fiind deopotrivă opere de artă şi mărturii ale trecutului. Capelele funerare ale păturii înstărite din fostul Imperiu Austro-Ungar, proiectate şi construite de arhitecţi şi meşteri celebri, erau încărcate a priori cu o puternică valoare identitară şi jucau un dublu rol simbolic – mărturie a unor destine apuse şi amintire a datoriei de a purta spre viitor numele şi visele moştenite. Astăzi, multe dintre aceste monumente se găsesc în cadrul cimitirelor urbane; altele, nu puţine la număr, sînt capelele de familie, amplasate în puncte semnificative ale domeniilor nobiliare, fiind aşezate atît în incinta ansamblurilor de reşedinţă, cît şi în modestele cimitire săteşti. Unul dintre aceste monumente funerare este capela Mocioni, construită pe fosta moşie a familiei din satul Foeni, judeţul Timiş.
DE ACELASI AUTOR Palatul Bohus din Şiria Palatul Jakabffy-Juhos din Zăgujeni Palatul Atanasievici din Valeapai Palatul Mercy din Carani La sfîrşitul secolului al XVIII-lea, datorită înnobilării separate a doi dintre membrii familiei de origine aromână Mocioni, iau naştere cele două ramuri nobiliare distincte: ramura „Mocioni alias Popovici“ şi ramura de Foeni. În cadrul scenei socio-politice a Imperiului Austro-Ungar, membrii ambelor ramuri nobiliare se remarcă prin acţiunile consecvente de susţinere a cauzei ortodoxiei româneşti. Totodată, familia Mocioni îşi confirmă statutul de elită prin achiziţionarea a numeroase moşii în Banat şi prin construirea aici a unor impresionante ansambluri rezidenţiale: la Foeni (jud. Timiş), la Căpîlnaş şi Bulci (jud. Arad), la Birchiş (jud. Arad, ars în 1944) şi la Vlaicoveţ (astăzi în Serbia).
Ramura Mocioni de Foeni, după cum af
