Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai muncitori ca nemţii! Steaua-Schalke 0-0! Levi scoate un punct în faţa favoritei grupei! Steliştii, niciun şut pe poartă

Publicat in Pro Sport, joi 15 septembrie 2011 ·

Steaua a tras mult pentru un punct şi a avut şi noroc atunci când Huntelaar a lovit bara lui Tătăruşanu

Organizată şi deloc estetică. Aşa a arătat echipa lui Levi împotriva vedetelor nemţilor. Chiar şi cu o apărare improvizată, roş-albaştrii au rezistat pentru o remiză albă cu Schalke.

Românii compară orice. Mai ales la fotbal şi în special atunci când pe terenurile noastre - unele fără o peluză, altele cu gazon din care brazdele sar şi la un tackling între doi gândaci - vine o echipă tare. Să pui Steaua şi Schalke faţă în faţă nu rentează deloc dacă vrei să intri măcar cu un dram de optimism pe teren.

Nemţii îl au pe Raul, cel idolatrizat de la Madrid până la Cluj, noi pe cel bezmetic de la Mediaş, cum ar zice patronul. Atacul lor îl face pe vicecăpitanul naţionalei noastre să pară, cel puţin pe hârtie, cel mai slab om. La noi, în faţă e doar cel mai mic dintre fraţii Costea, iar Mihai nu cunoaşte Europa decât până la Sofia. Singurul lucru pe care Schalke nu-l are e un tip tuns periuţă cu 55 pe spate la care Huntelaar şi Raul se uită urât încă de la început. E Bourceanu şi el ţine Steaua închegată.

Şut Marica, tibie Costea

Schalke trece, aşadar, cu brio un test al comparaţiei. Dar pe teren e altfel. O echipă fără vlagă, cu fundaşi centrali pe care-i sperie mingea şi cu atacanţi plictisiţi care fac într-o oră doar două faze cu adevărat periculoase. Prima a fost a lui Marica şi românul a avut doar meritul unui şut puţin pe lângă, faza fiind opera lui Farfan (8). Următoarea l-a avut în prim-plan pe Raul, care, sătul să vină tot timpul la mijloc să îşi ia mingile, a urcat elegant în careu. "Cap" dintre Latovlevici şi Gardoş, iar Tătăruşanu a respins în corner (33). Prea simplu! Steaua în apărare a arătat bine, că doar pe asta s-a aranjat la antrenamente. Atacul însă a însemnat doar o centrare ratată şi o preluare cu tibia a lui

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 26 minute
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 4 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 2 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 57 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 7 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°