(apărut în Dilemateca, anul VI, nr. 57, februarie 2011)
Expresia "să te pui cu burta pe carte" trimite nu la o postură de lectură, cît mai degrabă pare un îndemn care are sensul "să mănînci cartea", adică să asimilezi învăţătura ca şi cum ar fi un aliment. Analogia carte-hrană decurge, nu în ultimul rînd, şi din participarea corpului la actul lecturii. Cititul, mai ales cu voce tare, a fost asemănat mestecatului hranei, urmat de înghiţire, de digestie şi de încorporare a textului. Imaginile alimentare ale cărţii şi ale lecturii sînt prezente şi în limbajul cotidian. Ne hrănim din lecturi, sîntem înfometaţi şi însetaţi după cărţi, suferim de bulimia lecturii, citim cu lăcomie o carte, o "citim pe nerăsuflate", o "dăm gata", o devorăm, rumegăm un paragraf, un fragment. Există chiar o dietetică a lecturii, se vorbeşte de o "carte uşoară", adică una mai uşor de mistuit decît o "carte grea", care poate fi o "carte indigestă" sau o "carte care cade greu la stomac", "carte aţoasă", greu de mestecat. Nu întîmplător, cititorii pasionaţi sînt asimilaţi unui bestiar alcătuit din rozătoare sau alte vieţuitoare devoratoare de cărţi: "şoarece de bibliotecă", "vierme de carte" (bookworm).
Metafora înghiţirii cărţii
Deşi cartea nu este destinată unui consum alimentar, paginile ei pot fi înghiţite - uneori la propriu - din motive diametral opuse. Această deturnare, fie ea doar în plan metaforic, e posibilă datorită naturii suportului material al cărţii. Papirusul, pergamentul şi apoi hîrtia, atît prin originea materiei prime (animală sau vegetală) cît şi prin consistenţă, nu produc nici un dezgust irepresibil şi nici nu presupun dificultăţi majore de înghiţire.
Un motiv pentru care o carte poate fi înghiţită este dorinţa de a o distruge, de a face să dispară definitiv un text considerat periculos. O ilustrare a acestei încărcături simbolice a înghiţirii că
