Nu ziceţi ce m-am topit zilele trecute cînd am primit la coletărie (ah, mamiţo, „avizele“ şi „reavizările“ de altădată, plus „trei lei taxa de înmagazinare“...) volumul de poeme Îţi voi injecta poezie în sînge, de Ion Tudor Iovian, „Opera omnia“, Editura Tipo Moldova, proiect susţinut de Universitatea „Petre Andrei“ din Iaşi!
Am rupt plicul, m-a hurducăit dedicaţia din Buhuşi („poetului heideggerian, scriitorincului neobosit...“) şi am rămas minute bune cu cartea în mînă, oripilat de cohortele de omizi alunecînd pe copacii şi pe trotuarul din faţa oficiului poştal 61 de pe Olteniţei. Încercam să-mi aduc aminte de cîţi ani n-am mai dat mîna cu Ioan Ivan, misteriosul, tăcutul, bizarul haiduc pletos, cu mustaţă grea, „pe oală“, de palicar şugubeţ şi eterist, tip şucar, hipoacuzic haios, autist, straniu personaj parcă decupat din siajul narativ al lui Ion Ghica sau Duiliu Zamfirescu. Băcăuan fioros la vedere, dar cu vorbă domoală, prieten cu magneticul poet bizar Marian Dopcea (fost student la Teologia sibiană, mergînd vara la cosit în Maramureş, pierdut apoi în labirinturile Deltei şi eşuat profesor la Isaccea), amîndoi ieşiţi prin 1975-’76 din interogatoriile vizîndu-l pe Ion Negoiţescu. Eram colegi într-o serie filologică (1972-’76) aptă să concureze cele mai ghiduş-primejdioase, inconştiente şi riscante grădini zoologice (i.e. rezervaţii intelectuale) ale momentului. Congeneri cu pitoresc-barochizantul securist luceferist Artur Silvestri (Gabriel Târnăcop), un Mitică hedonist, dar periculos cît cuprinde, voluptuos mafiot la 20 de ani, dotat cu ghiul, ochelari negri, costum alb, cu vestă şi batistă la rever... Başca inubliabila apelare (din anul întîi!) „vă salut dom’ decan“, scuturîndu-şi cu silă dandystă Kentul în faţa ştersului Mitiţă Păcurariu, spre invidioasa noastră stupefacţie, bieţii viermi înşiraţi la coadă la bursă, „la madam Stroe“...
DE A
